x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Consiliul Local Sfântu Gheorghe discută astăzi autonomia "Ţinutului Secuiesc"

Consiliul Local Sfântu Gheorghe discută astăzi autonomia "Ţinutului Secuiesc"

05 Aug 2014   •   10:35
Consiliul Local Sfântu Gheorghe discută astăzi autonomia "Ţinutului Secuiesc"

Proiectul pentru autonomia "Ţinutului Secuiesc" se va discuta, astăzi, în şedinţa Consiliului Local Sfântu Gheorghe. "Documentul va fi introdus pe ordinea de zi sub denumirea Proiect de hotărâre pentru unele măsuri privind apărarea unor interese legitime ale locuitorilor municipiului Sfântu Gheorghe", a declarat consilierul local Balint Jozsef, citat de Agerpres.

Preşedintele PCM Covasna, Kulcsar Terza Jozsef, a spus că dacă toate cele 153 de consilii locale din Secuime, respectiv din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, vor adopta acest memorandum, atunci autorităţile statului român nu vor mai putea ignora cererea de autonomie a comunităţii maghiare.

Proiectul pe baza căruia autorităţile locale din cele trei judeţe vor solicita Parlamentului şi Guvernului României autonomia 'Ţinutului secuiesc', prevede printre altele ca în unităţile administrativ-teritoriale în care ponderea unei minorităţi naţionale depăşeşte 10%, limba acesteia să fie recunoscută ca limbă oficială şi să aibă acelaşi statut ca limba oficială a statului român.

Prefectura Covasna a trimis în luna iunie o circulară tuturor consiliilor locale din judeţ prin care le-a atras atenţia asupra nelegalităţii susţinerii unei regiuni autonome pe criterii etnice, avertizând că acest lucru contravine Constituţiei României.

În circulară adresată autorităţilor locale se menţionează că adoptarea memorandumului care promovează 'separarea teritorială pe criterii etnice', excede competenţele autorităţilor locale, printre atribuţiile consiliilor locale neregăsindu-se aprobarea de 'documente programatice' privitoare la politicile statale în materia organizării administraţiei naţionale, organizarea administrativ-teritorială sau stabilirea limbii oficiale pe teritoriul statului.

De asemenea, se menţionează că dreptul de petiţionare e recunoscut ca un drept fundamental al omului şi nicidecum al autorităţilor publice, el exercitându-se în relaţia dintre cetăţean şi autoritate şi nu între autorităţi.

×