x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Constanţa. Trei delfini morţi. Unul, ucis de plasele monofilament, interzise prin lege, ale pescarilor

Constanţa. Trei delfini morţi. Unul, ucis de plasele monofilament, interzise prin lege, ale pescarilor

09 Iun 2014   •   20:30
Constanţa. Trei delfini morţi. Unul, ucis de plasele monofilament, interzise prin lege, ale pescarilor

Reprezentanţii organizaţiei neguvernamentale Mare Nostrum au informat, printr-un comunicat remis presei, că un delfin a murit, fiindu-i retezată coada de plasele monofilament instalate de pescari, în zona Corbu. De asemenea, au fost observaţi încă doi delfini morţi, aparent din cauze naturale.

"Delfinul găsit pe plaja Trei Papuci din municipiul Constanţa 'era un afalin (Tursiops Truncatus Ponticus) de 250 de centimetri care, cel mai probabil, a murit din cauze naturale'. La Agigea, valurile Mării Negre au adus la ţărm un alt afalin cu lungimea de 250 de centimetri, şi acesta mort, se pare tot din cauze naturale. Un al treilea delfin a fost găsit eşuat pe plaja de la Corbu, acesta pierzându-şi viaţa după ce a fost prins în plaselor pescarilor.

"La Corbu, echipa Mare Nostrum a observat o femelă gestantă, din specia marsuin (Phocoena phocoena relicta), de 135 de centimetri, fără coadă, aceasta fiind secţionată de plasa monofilament (interzisă), în care delfinul era înfăşurat. Puiul, proaspăt născut, nu a mai putut fi găsit", au menţionat voluntarii organizaţiei neguvernamentale.

Cadavrele mamiferelor au fost examinate de medicii veterinari, urmând să fie incinerate.

×
Subiecte în articol: delfin plase monofilament pescari constanta