x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Constanţa: Spectacole, expoziţii şi concursuri, la malul mării, până pe 15 august, cu ocazia Zilei Marinei

Constanţa: Spectacole, expoziţii şi concursuri, la malul mării, până pe 15 august, cu ocazia Zilei Marinei

de Alina-Elena Vasiliu    |    23 Iul 2014   •   19:03
Constanţa: Spectacole, expoziţii şi concursuri, la malul mării, până pe 15 august, cu ocazia Zilei Marinei
Sursa foto: Constanţa: Spectacole, expoziţii şi concursuri, la malul mării, până pe 15 august, cu ocazia Zilei Marinei

Evenimentele pentru Ziua Marinei încep, în această seară, pe faleza Comandamentului Falezei din Constanţa, cu un concert susţinut de Muzica Militară a Forţelor Navale Române şi de formaţii de acompaniament ale Cercului Militar. Ziua Marinei este sărbătorită, în fiecare an, pe 15 august, prin manifestaţii de amploare, la malul mării.

Printre evenimentele care preced sărbătoarea de pe 15 august, se numără o serie de concursuri sportive şi de specialitate, simpozioane, expoziţii de carte şi pictură cu tematică marină, în perioada 23 iulie – 8 august.

Pe 26 iulie, la Muzeul Marinei Române, se va desfăşura vernisajul expoziţiei de pictură „Ancora de flori”. Până pe 15 august, autorităţile au mai pregătit simpozioane, concursuri de şah şi de matelotaj, precum şi alte expoziţii şi spectacole.

De pe 8 până pe 15 august, în perioada denumită „Săptămâna Mării”, sunt programate, pentru fiecare zi, activităţi legate de Ziua Marinei, în mai multe oraşe ale ţării.

×