x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Constantin Nicolescu, condamnat la 9 ani şi 6 luni închisoare. Decizia nu este definitivă

Constantin Nicolescu, condamnat la 9 ani şi 6 luni închisoare. Decizia nu este definitivă

04 Iul 2014   •   10:38
Constantin Nicolescu, condamnat la 9 ani şi 6 luni închisoare. Decizia nu este definitivă

Fostul preşedintele al Consiliului Judeţean Argeş Constantin Nicolescu a fost condamnat la 9 ani şi 6 luni închisoare în urma unei decizii de astăzi a Curţii de Apel Bucureşti, în dosarul privind fonduri europene pentru construcţia unor poduri.

Nicolescu a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, dar a fost condamnat la 7 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată, la un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual şi la 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Instanţa a dispus contopirea pedepselor şi a aplicat pedeapsa cea mai grea, respectiv 7 ani închisoare, sporită cu 2 ani şi 6 luni, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa de 9 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor, relatează Agerpres.

Rectorul Universităţii Piteşti Ionel Didea, care la data comiterii faptelor exercita profesia de notar public, a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, instanţa considerând că fapta 'nu prezintă gradul de pericol social concret al unei infracţiuni' şi aplicând în acest caz sancţiunea mustrării.

Grigore Dobre, asociat şi administrator la firma de construcţii SC Zeus SA din Piteşti, a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, urmând să execute o pedeapsă de 5 ani şi 2 luni de închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării unor drepturi.

Mihail-Gabriel Nicoară, consilier superior la CJ Argeş - Direcţia Tehnică şi de Dezvoltare la data comiterii faptelor, a primit o pedeapsă de 5 ani şi 5 luni de închisoare pentru abuz în serviciu în formă continuată, fals intelectual şi uz de fals.

Alte şase inculpate din dosar, toate angajate ale unor servicii din subordinea CJ Argeş la data comiterii faptelor, au primit pedepse de câte 4 ani de închisoare cu executare. Este vorba despre Codruţa-Lavinia Mercea, consilier superior în cadrul CJ Argeş - Direcţia Tehnică şi de Dezvoltare, Iuliana Mioara Pintilie, subinginer în cadrul Regiei Autonome Judeţene de Drumuri Argeş, Sabina-Elena Bocioacă, inspector superior CJ Argeş - Serviciul Financiar, Aurelia-Mirela Florescu, consilier juridic CJ Argeş - Serviciul Achiziţii Licitaţii, Cristina Dobre, consilier superior CJ Argeş - Serviciul Achiziţii Licitaţii şi Olga Stancu, economist CJ Argeş - Serviciul Unitate de Implementare Proiect Management Integrat al Deşeurilor Solide.

Ecaterina Pletoiu, asociat, administrator şi director la SC Proiect Infra 2005 SRL Piteşti, a fost condamnată la 5 luni de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Curtea de Apel Piteşti a mai dispus confiscarea sumei de 4.497.947,48 lei de la inculpaţii Nicolescu Constantin, Nicoară Mihail-Gabriel, Pintilie Iuliana-Mioara, Bocioacă Sabina-Elena, Mercea Codruţa-Lavinia şi Florescu Aurelia-Mirela', precum şi confiscarea sumei de 4.973.065,75 lei de la inculpaţii Nicolescu Constantin, Dobre Grigore, Nicoară Mihail-Gabriel, Pintilie Iuliana-Mioara, Bocioacă Sabina-Elena, Dobre Cristina şi Stancu Olga.

Instanţa a dispus, totodată, menţinerea sechestrului asigurător dispus de Serviciul Teritorial Piteşti al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), în 2013, asupra unor bunuri mobile şi imobile aparţinând unor inculpaţi din dosar.

Sentinţa Curţii de Apel Bucureşti nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

×