x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Containere de gunoi furate din Irlanda, găsite în România!?

Containere de gunoi furate din Irlanda, găsite în România!?

de Ovidiu Ciutescu    |    10 Oct 2008   •   00:00
Containere de gunoi furate din Irlanda, găsite în România!?
Sursa foto: Aidan Pedreschi/

Un jurnal online ţinut de un angajat al unei societăţi de caritate a pus pe jar autorităţile din Fingal County. Conform publicaţiei The Irish Sun, irlandezii nu-şi pot explica modul în care respectivele containere au ajuns pe strazile din Lovrin – Timiş.

TWIN PEAKS. Aidan Pedreschi, cel care a făcut descoperirea, susţine că a fost uimit să vadă containere de gunoi care purtau inscripţia comitatului irlandez în comuna Lovrin din judeţul Timiş.  "Am părăsit hotelul (nr. şcoala din localitate, pe băncile căreia a înnoptat) în jurul orei 09.00 iar pe drum am observat că toate pubelele erau inscripţionate cu numele consiliului din comitatul Fingal", a declarat Pedreschi în jurnalul său. Pedreschi susţine că cel puţin trei astfel de recipiente se află în comuna din Timiş. Oficialităţile din Fingal County au declarat că nu au nici o explicaţie pentru modul în care respectivele bene de gunoi au ajuns la circa 2.000 de kilometri depărtare. Autorităţile irlandeze susţin că nu au vândut benele vechi şi nici nu au încheiat vreun contract cu alte state europene pentru livrarea de astfel de containere, subliniind că va fi declanşată o anchetă în acest sens.

×
Subiecte în articol: observator