Confrom acestuia, contractul a fost semnat cu asocierea Tracon SRL – Acvatot SRL, constructorul cu care s-a finalizat și Pasajul Domnești.
Constructorul va asigura lărgirea la 4 benzi a străzii Prelungirea Ghencea, între strada Mărăcineni și Pasajul Domnești, precum și conexiunea cu infrastructura existentă (pasajul Domnești), realizarea pistelor pentru biciclete, amenajarea trotuarelor pe ambele părți ale drumului, cu lățimea de 3 m și piste de biciclete cu lățimea de 1,5 m, modernizarea sistemului de iluminat, realizarea sistemului de canalizare pluvială, amenajarea a două stații de autobuz, amenajarea unei zone mediană 2 x 4 m, pentru dezvoltarea ulterioară cu cale dublă de tramvai printr-o investiție viitoare a Primăriei Municipiului București.
De asemenea, vor fi amenajate mai multe intersecții semaforizate.
Valoarea contractului este de 41,91 milioane lei, fără TVA, iar sursa de finanțare este din fonduri externe nerambursabile. Durata contractului este de 12 luni, din care două luni perioada de proiectare și 10 luni perioada de execuție a lucrărilor.
Secretarul de stat din Ministerul Transporturilor anunță că începerea lucrărilor va avea loc cel târziu în luna aprilie a acestui an.
(sursa: Mediafax)