x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Conventia PD - S-a deschis targul vicepresedintilor

Conventia PD - S-a deschis targul vicepresedintilor

de Oana Stancu Zamfir    |    25 Iun 2005   •   00:00

Partidul Democrat isi va alege astazi presedintele si presedintele executiv, numele - Emil Boc si Adriean Videanu - nereprezentand o surpriza atat timp cat in competitie se afla un singur program-motiune. Dupa ce ele au fost stabilite la masa verde, cei 4.000 de pedisti care vor participa azi la sedinta Conventiei Nationale facand doar figuratie, tot masa verde este activata si pentru ceilalti lideri ai PD - vicepresedintii.

NEGOCIERI. Cu doua saptamani inainte de Consiliul National la care vor fi alesi, negocierile sunt in toi. Prin statut, a fost eliminata competitia umar la umar pentru sefia departamentelor. Pretendetii vor candida la liber si vor fi alesi primii zece in ordinea voturilor. Dintre actualii vicepresedinti - cu exceptia lui Videanu, care va deveni presedinte executiv, si a lui Vasile Blaga - secretar general - au sanse sa ramana in functie Sorin Frunzaverde, Liviu Negoita, Radu Berceanu, Cezar Preda si Gheorghe Barbu. Primarul din Alba-Iulia, Mircea Hava, si vicepremierul Gheorghe Seculici ar avea deja locurile asigurate. La masa negocierilor se mai afla primarul din Oradea, Petru Filip, cel din Brasov, George Scipcaru, deputatii Romeo Raicu, Stelian Dutu, Cristi Radulescu, Mihai Stanisoara si Ioan Oltean, senatorul Nicolae Neagu, urmand ca pentru un loc in conducere alocat unei doamne sa se aleaga intre Anca Boagiu si ministrul Sulfina Barbu.

×
Subiecte în articol: observator