x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Copiii cu vârsta peste 12 ani se pot vaccina de azi

Copiii cu vârsta peste 12 ani se pot vaccina de azi

02 Iun 2021   •   09:00
Copiii cu vârsta peste 12 ani se pot vaccina de azi

Copiii cu vârsta de peste 12 ani se pot vaccina împotriva coronavirusului începând de miercuri, anunță reprezentanții RoVaccinare.

„Platforma de programare a fost optimizată și permite programarea copiilor cu vârsta de 12 ani și peste prin contul părinților. Schema de vaccinare și modalitățile de programare sunt la fel ca la populația adultă. Este obligatorie acordarea consimțământului informat de către părinți sau de către tutorele legal”, spun reprezentanții RoVaccinare.

Vaccinul autorizat pentru copiii cu vârsta de 12 ani și peste 12 ani este cel produs de BioNTech Pfizer, despre care studiile efectuate arată un profil de siguranță și o tolerabilitate foarte bune, iar eficacitatea a fost maximală.

În grupul copiilor care au fost vaccinați nu s-au înregistrat cazuri de COVID-19, comparativ cu lotul copiilor nevaccinați, potrivit sursei citate.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: vaccinare