Bogdan Bulai (foto), în vârstă de 9 ani, a dispărut la 13 ianuarie din Poarta Albă (Constanţa). În acea duminică, a plecat cu o soră mai mare şi alţi câţiva copii la groapa de gunoi a localităţii să caute pet-uri pentru foc. Acolo, băiatul s-a despărţit de grup, spunând că dă un ocol gropii, poate mai găseşte ceva.

ZADARNIC. Părinţii au sesizat la poliţie dispariţia copilului abia a doua zi. Luni şi marţi, băiatul a fost căutat de echipe de poliţie, iar de miercuri, pentru că se contura ipoteza rătăcirii, acestora li s-au alăturat jandarmi şi voluntari. 200 de oameni au periat zilnic câmpurile din zona localităţilor Poarta Albă, Galeşu, Poiana, Ovidiu şi Basarabi. Cu ajutorul declaraţiilor martorilor, poliţiştii au reuşit să refacă parţial drumul pe care a mers băiatul. Duminică s-a întâlnit pe drumul de pe malul canalului – în zona dintre satul Galeşu şi Ovidiu – cu doi ciobani care s-au oferit să-l adăpostească, însă Bogdan a fugit. Plângea şi spunea că vrea să meargă acasă. Apoi, la ora 15:00, a fost văzut la 500 de metri de satul Poiana şi aproximativ 4 km de canal. Conform poliţiştilor, casele şi fermele aflate în zona de căutare au fost verificate. Din cauza ceţii care a acoperit judeţul săptămâna trecută, abia ieri zona a fost survolată de un elicopter. Zadarnic. Bogdan purta o geacă, blugi albaştri, fes negru şi bocanci maro. Toţi cei care pot oferi informaţii să sune imediat la 112 sau la Jurnalul Naţional.

Citește pe Antena3.ro