x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Copil salvat cu grefă de sânge placentar

Copil salvat cu grefă de sânge placentar

de Magda Colgiu    |    15 Iun 2010   •   00:00

Viaţa unui copil va fi salvată în premiră graţie unei grefe de sânge placentar. Micuţului Vlad Andrei Decu din Călăraşi (5 ani), care suferă în prezent de talasemie majoră, o boală de sânge transmisă ereditar, i se va reda astfel dreptul la o viaţă normală, fără transfuzii şi perfuzii. Transplantul cu celule stem în cazul Decu este de tip fraternar. Intervenţia, bazată pe transplantarea celulelor stem provenite de la Maria, surioara lui Vladuţ de numai 1 an şi 2 luni, va avea loc la sfârşitul anului 2010, la o clinică privată din Italia. Grefa de sânge placentar poate fi folosită în tratarea a peste 70 de boli de sânge maligne şi non-maligne. Sângele placentar este folosit ca grefă pentru transplant din anul 1988 (când s-a efectuat primul transplant cu o grefă din sânge placentar la un copil cu Anemie Fanconi, la Paris, de medicul Dr Eliane Gluckman).

×
Subiecte în articol: observator