Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, s-a întâlnit cu conducerea BEC, pe tema organizării procesului de vot în străinătate la turul doi al alegerilor prezidenţiale din 16 noiembrie 2014. Scopul acesteia a vizat efectuarea unui schimb de opinii cu privire la identificarea unor soluţii viabile, din perspectiva competenţelor specifice celor două instituţii - MAE şi BEC, pentru buna organizare şi desfăşurare a turului doi de scrutin în străinătate pentru alegerea Preşedintelui României.
În acest sens, ministrul Titus Corlăţean a făcut o serie de propuneri care să permită o fluidizare a procesului de vot în străinătate.
1. Posibilitatea descărcării de pe site-ul unei instituţii româneşti autorizate în materie electorală a modelului de declaraţie pe proprie răspundere, pentru ca votanţi să o poată completa, dacă doresc, înainte de prezentarea la vot, urmând ca semnătura să fie efectuată în faţa biroului electoral al secţiei de votare, potrivit legii;
2. Simplificarea rubricilor din tabelele electorale, pentru scurtarea timpilor necesari completării, în cazul în care legea o permite;
3. Suplimentarea până la numărul maxim admis de lege, şi anume 7 a numărului membrilor secţiilor de vot, respectiv a ştampilelor puse la dispoziţie şi a cabinelor de vot , acolo unde s-a dovedit că este necesar.
Ministrul Titus Corlăţean a subliniat că MAE va pune la dispoziţie personal suplimentar pentru completarea secţiilor de votare din străinătate, acolo unde au fost dificultăţi în asigurarea, în ziua votului, a numărului de membri în birourile secţiilor de votare.