x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Coronavirus: 35 de persoane în caratină, peste 10.000 izolate la domiciliu

Coronavirus: 35 de persoane în caratină, peste 10.000 izolate la domiciliu

04 Mar 2020   •   10:18
Coronavirus: 35 de persoane în caratină, peste 10.000 izolate la domiciliu

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) informează, miercuri, că la nivel național sunt în carantină instituționalizată 35 de persoane testate pentru a vedea dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 10.094 de persoane sunt în izolare acasă.

În România au fost confirmate 4 cazuri de infectare cu virusul COVID – 19 (coronavirus).

Un pacient, primul depistat pe teritoriul țării noastre ca fiind pozitiv, este considerat vindecat după ce două teste au ieșit negative la un interval de 24 de ore unul de celălalt. Bărbatul a fost externat ieri, 3 martie.

Ceilalți trei pacienți sunt internați la Cluj-Napoca și Timișoara, toți trei având o stare generală bună.

În cursul zilei de marți, au fost înregistrate 67 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 977 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

„Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE. De asemenea, cetățenii români din străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20. La solicitarea corpului diplomatic acreditat în România, Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Afacerilor Interne au organizat o sesiune de informare pentru misiunile diplomatice și organizațiile internaționale acreditate la București. Reprezentanții misiunilor diplomatice au solicitat oficialilor celor două ministere detalii despre acțiunile preventive derulate în țara noastră, astfel încât să poată fi aplicate și adaptate în statele de proveniență ale diplomaților pentru controlul și reducerea răspândirii virusului COVID – 19 (coronavirus)”, anunță Grupul de Comunicare Strategică.

Sursa: Mediafax

×
Subiecte în articol: coronavirus