x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Coronavirus. Nelu Tătaru: Încă suntem pe o ascensiune ușoară

Coronavirus. Nelu Tătaru: Încă suntem pe o ascensiune ușoară

17 Iul 2020   •   17:47
Coronavirus. Nelu Tătaru: Încă suntem pe o ascensiune ușoară

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat, vineri, într-o intervenție la Antena 3, că România încă se află pe „o ascensiune ușoară” a infectărilor cu noul coronavirus.

„Încă suntem pe o ascensiune uşoară şi va trebui să ne obişnuim două săptămâni să gestionăm această creştere care a început în acest moment şi pe care trebuie să o punem tocmai pe fondul acestor relaxări şi acelor nerespectări de reguli", a spus Nelu Tătaru.

De asemenea, în ceea ce privește numărul mare de infectări cu noul coronavirus, ministrul Sănătății a declarat că acesta vine în contextul în care au fost realizate mai multe teste. 

„Avem şi un număr mai mare de teste, este normal să avem şi un număr mai mare de confirmări. Atenţia noastră se îndreaptă foarte mult spre unităţile de primiri urgenţe. Gestionarea acestor secţii de terapie intensivă şi a paturilor de terapie intensivă este în acest moment în centrul atenţiei, tocmai pentru a putea fi punctuali prezenţi acolo unde este nevoie. (...) Acum trei zile au fost cazuri când a trebuit să transferăm un pacient din Bucureşti către acea unitate mobilă ATI care se află la Spitalul din Ploieşti", a mai spus Nelu Tătaru.

×