x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Craniile şi copitele a 120 de cai, descoperite pe un câmp din Braşov

Craniile şi copitele a 120 de cai, descoperite pe un câmp din Braşov

04 Mar 2014   •   17:16
Craniile şi copitele a 120 de cai, descoperite pe un câmp din Braşov
Sursa foto: Craniile şi copitele a 120 de cai, descoperite pe un câmp din Braşov

Aproximativ 120 de cadavre de cai au fost descoperite, marţi după-amiază, pe raza comunei Suharău din judeţul Botoşani, a declarat directorul executiv al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA), Minodora Vasiliu.

Potrivit acesteia, craniile şi copitele cailor au fost găsite de un locuitor din Suharău, care a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.

'Toate trei instituţiile, DSVSA, Garda de Mediu şi Poliţia, au fost la faţa locului, au văzut ce se întâmplă, iar de acum fiecare merge pe ancheta separată, pe domeniile de competenţă ale fiecăruia, ca să găsim sursa. Avem 120 de capete de cai şi numărul de copite aferente. Mai departe se începe ancheta pe tot ceea ce ar putea avea legătura cu cu sacrificarea, procesarea cărnii de cal', a afirmat Vasiliu.

Oficialii DSVSA nu au deocamdată niciun indiciu în ceea ce priveşte provenienţa cadavrelor cailor.

×