x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Crimă odioasă la Iaşi, comisă de un copil

Crimă odioasă la Iaşi, comisă de un copil

de Cristinel C. Popa    |    13 Iul 2009   •   00:00
Crimă odioasă la Iaşi, comisă de un copil
Sursa foto: Cristinel C. Popa/

Crimă cumplită la Iaşi: un adolescent de 13 ani şi-a lovit mama în cap cu ciocanul până a ucis-o, apoi a continuat să o lovească până a desfigurat-o.Motivul? Părinţii nu-i dădeau voie băiatului să plece într-o excursie în munţi.



Crima a avut loc duminică la amiază, în timp ce tatăl, care este cadru medical la Spitalul CFR, era plecat la serviciu. Mama, profesoară de geografie la un grup şcolar, era acasă împreună cu fiul de 13 ani, elev eminent la o renumită şcoală - Colegiul "C. Negruzzi" - şi cu fetiţa de 5 ani.

Băiatul le-a spus procurorilor că voia să fugă de acasă şi şi-a pus de dimineaţă o pătură într-un rucsac. Înainte de a pleca, a luat un ciocan şi s-a dus în camera în care mama sa lucra la calculator şi a lovit-o din spate cu partea teşită a ciocanului, în tâmpla dreaptă. Femeia a căzut pe o parte între birou şi pat şi s-a întors cu faţa la el, moment în care a fost lovită cu ciocanul în faţă şi în cap până şi-a dat ultima suflare.

GRIJĂ PENTRU SORĂ. După ce a văzut că şi-a ucis mama, băiatul a trezit-o din somn pe sora lui de 5 ani şi, împreună, au plecat spre pădurea Şorogari din apropierea casei, deşi copila era desculţă şi avea haine subţiri.
În pădure, adolescentul a ascuns ciocanul, apoi cei doi şi-au continuat drumul către un sat aflat la trei kilometri, iar acolo a lăsat fetiţa la un centru pentru ocrotirea copiilor maltrataţi înfiinţat de o fundaţie olandeză.
Cei de acolo au anunţat poliţia, dându-şi seama că este ceva în neregulă. Ei au spus că băiatul şi fetiţa au ajuns pe la ora 15, că afară ploua şi că adolescentul, care avea o privire pierdută, a spus că a găsit copila pe câmp.
Poliţiştii au venit repede şi l-au descoperit pe stradă, pentru că el nu se grăbea. De fapt, chiar le-a spus unor săteni pe care îi întrebase unde e centrul că are de adus nişte cărţi.

LA SOCOLA. Băiatul a fost dus la Spitalul Socola în vederea expertizei. Oricum, indiferent dacă avea sau nu discernământ, el nu va răspunde penal.
"Minorii sub 14 ani nu răspund penal pentru faptele lor. Dacă se dovedeşte că a avut discernământ se va lua măsura educativă a internării într-un centru medico-social, iar dacă nu a avut discernământ va dus într-un spital pentru cei cu probleme psihice", a spus procuror Carmina Pascal, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi.
La audieri, băiatul a recunoscut că şi-a ucis mama, dar a spus că nu poate explica de ce şi că el voia să se ducă în munţii Carpaţi.
Fetiţa de 5 ani a rămas în grija tatălui. În ceea ce priveşte familia, atât reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, care au făcut o anchetă, cât şi cei de la Socola, spun că era una foarte liniştită, în care copiilor li se acorda atenţia şi educaţia de care aveau nevoie.

×
Subiecte în articol: observator