x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator CSM preia comanda - Rămânem cu Norica şi cu Monica!

CSM preia comanda - Rămânem cu Norica şi cu Monica!

de Miruna Pasa Petru    |    Violeta Fotache    |    16 Ian 2008   •   00:00

Difuzarea mapelor se opreşte după cazurile Norica Nicolai şi Monica Macovei. CSM cere toate mapele foştilor magistraţi, ca şi arhiva SIPA! Cică nici jurnaliştii, nici Preşedinţia nu aveau dreptul de a primi copii, ci doar informaţii din conţinutul lor.



"Cutia Pandorei", abia deschisă în privinţa dosarelor profesionale ale foştilor magistraţi, s-a închis. Difuzarea mapelor se opreşte după cazurile Norica Nicolai şi Monica Macovei. CSM a hotărât acest lucru şi cere să le fie trimise toate mapele foştilor magistraţi. Ca şi arhiva SIPA!


Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a luat ieri poziţie faţă de publicarea mapelor profesionale ale foştilor şi actualilor magistraţi. Noul preşedinte al CSM, Lidia Bărbulescu, a făcut ieri o declaraţie tranşantă. După publicarea informaţiilor referitoare la cariera de procuror, cu bune şi rele, a nominalizatei la Justiţie, Norica Nicolai, şi a fostului ministru Monica Macovei, din mapele puse la dispoziţie de Parchetul instanţei supreme, CSM ia măsuri pentru ca acest lucru să nu se mai întâmple.


CE E PUBLIC ŞI CE NU. Şeful CSM a precizat ieri care informaţii din dosarele profesionale pot fi făcute publice. Astfel, CSM consideră că, deşi Legea 303/2004 prevede că datele din mapele magistraţilor sunt "confidenţiale", anumite informaţii sunt de interes public şi, ca urmare, trebuie dezvăluite. Acestea sunt: informaţiile despre traseul profesional al magistraţilor, fişele de evaluare anuală a activităţii lor şi măsurile disciplinare dispuse împotriva acestora.


NICI, NICI. Şeful CSM a subliniat că: "Dosarele profesionale pot fi consultate la sediul CSM numai de titularii acestora, singurii care pot obţine copii ale tuturor actelor existente în propriul dosar. Dosarele profesionale ale actualilor şi foştilor magistraţi nu pot fi predate altor persoane sau instituţii publice". Cu alte cuvinte, jurnaliştii nu ar fi trebuit să intre în posesia copiilor, ci doar a informaţiilor conţinute în documente. Jurnaliştii nu au nici dreptul de a consulta aceste dosare. Tot altfel spus, din poziţia exprimată de CSM reiese că nici instituţia Preşedinţiei nu ar fi fost îndrituită să primească mapa integrală a fostului procuror Norica Nicolai. Chiar dacă, prin Decizia Curţii Constituţionale 356/2007, şeful statului a primit dreptul "de a verifica corespunderea pentru funcţie a candidatului" la un post de ministru?!


ADUNAREA LA CSM. Prin urmare, CSM cere Ministerului Public (MP) şi celui de Justiţie (MJ) să predea neîntârziat toate dosarele privind cariera procurorilor şi, respectiv, judecătorilor. Este vorba despre cazurile foştilor magistraţi. Lidia Bărbulescu a argumentat, în plus, solicitarea de strângere a acestor dosare la CSM. Şeful Consiliului a susţinut că, dacă foştii magistraţi ale căror funcţii au încetat din motive neimputabile lor vor să reintre în sistemul justiţiei, tot Consiliul este cel care trebuie să analizeze. Potrivit legilor actuale, dosarele foştilor procurori sunt arhivate la MP, iar cele ale foştilor judecători, la MJ. CSM deţine doar mapele magistraţilor aflaţi încă în funcţie şi pe ale celor pensionaţi după 1 februarie 2005.


ŞI ARHIVA SIPA. Lidia Bărbulescu a precizat că magistraţii vor ca şi arhiva fostului Serviciu de Informaţie şi Protecţie Anticorupţie (SIPA), aflată în custodia Ministerului de Justiţie, să fie predată Consiliului. CSM vrea astfel să înlăture orice suspiciune cu privire la folosirea, în alte scopuri decât cele prevăzute de lege, a datelor din aceste dosare de supraveghere a magistraţilor. De precizat că activitatea şi arhivele SIPA au fost mereu subiect de suspiciune şi controverse pe tema posibilei "şantajări" a magistraţilor de deţinătorii secretelor lor. Existenţa SIPA a fost criticată aspru de Monica Macovei, pe vremea când aceasta se afla "în civilie". De altfel, una dintre primele promisiuni neonorate de aceasta ca ministru a fost tocmai desfiinţarea acestui serviciu secret. Ca şi predecesorii săi în funcţie, Macovei a preferat să mai păstreze o perioadă SIPA, alegând transformarea ei într-o direcţie (Direcţia Generală de Protecţie Anticorupţie – DGPA). De altfel, Macovei nici nu a predat, potrivit legii, arhiva SIPA, depozitată şi astăzi la Administraţia Naţională a Penitenciarelor.


KOVESI. "Faptul că şi doamna preşedinte al CSM, Lidia Bărbulescu, a declarat că traseul profesional, fişa de evaluare şi sancţiunile disciplinare sunt informaţii de interes public ne întăreşte convingerea că Ministerul Public (MP) nu a greşit, răspunzând cererilor formulate de reprezentanţii mass-media, formulate în baza Legii 544/2001", ne-a declarat ieri procurorul general Laura Kovesi. Aceasta nu este de acord cu transferarea arhivei Ministerului Public către CSM, fără o argumentaţie solidă şi legală, precizând că MP este depozitarul ei, potrivit Legii 16/1996.


×
Subiecte în articol: observator sipa foştilor fo