Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe scara Richter s-a produs miercuri, la ora 00.16, în zona seismică Vrancea, în judeţul Buzău, fiind urmat de un alt seism, de 2,8 grade, la ora 06.39, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului. Un alt cutremur, de 3 grade pe scara Richter, s-a produs în zona Vrancea, la ora 12.00, acesta fiind al treilea seism înregistrat miercuri.
Cutremurul cu magnitudinea de 3,5 grade pe scara Richter s-a produs la adâncimea de 101 kilometri şi a avut epicentrul în judeţul Buzău, la 30 de kilometri de Covasna, 45 de kilometri de Târgu Secuiesc, 55 de kilometri de Sfântu Gheorghe, 56 de kilometri de Săcele şi 58 de kilometri de Râmnicu Sărat.
Seismul de 2,8 grade s-a produs la adâncimea de 100 de kilometri, iar oraşele apropiate de epicentrul cutremurului sunt Covasna (24 de kilometri), Târgu Secuiesc (36 de kilometri), Sfântu Gheorghe (54 de kilometri), Focşani (57 de kilometri) şi Târgu Ocna (60 de kilometri).
Cutremurul de 3 grade s-a produs la adâncimea de 145 de kilometri şi a avut epicentrul la 33 de kilometri de Covasna, la 44 de kilometri de Târgu Secuiesc, la 49 de kilometri de Focşani şi la 55 de kilometri de Mărăşeşti şi Râmnicu Sărat, potrivit INFP.