Agenţia spaţială americană ne oferă răspunsuri la multe întrebări legate de ziua Apocalipsei prezisă de calendarul mayaş. NASA demontează scenariile privind sfârşitul lumii şi spune că nu va exista o inversare a polilor magnetici şi nici o aliniere a planetelor. Potrivit experţilor Agenţiei, 21 decembrie va marca doar solstiţiul de iarnă, anunţă NASA pe site.
Pe pagina de web a Agenţiei, oamenii de ştiinţă răspund la întrebările care le-au fost adresate în legătură cu sfârşitul lumii, calendarul maya, alinierea planetelor, coliziunea planetei Nibiru sau a planetei X cu Pământul, inversarea polilor magnetici sau coliziunea Terrei cu vreaun meteorit.
Există vreo ameninţare pentru Terra în 2012? Internetul este invadat de scenarii potrivit cărora sfârşitul lumii vine la 21 decembrie 2012
Răspuns: Sfârşitul lumii nu va fi în 2012. Planeta noastră este ok de mai bine de 4 miliarde de ani, iar oamenii de ştiinţă credibili din toată lumea ştiu că nu ixistă nicio ameninţare pentru Terra în 2012.
Care este originea predicţiei potrivit căreia Apocalipsa este în 2012?
Povestea a început odată cu scenariul potrivit căruia Planeta Nibiru, o planetă care de presupune că a fost descoperită de sumerieni, se îndreaptă spre Terra. Această catastrofă a fost invocată prima dată în mai 2003, dar, pentru că nu s-a întâmplat nimic atunci, data a fost mutată în decembrie 2012 făcându-se legătura cu sfârşitul unui ciclu din calendarul mayaş, care marchează solstiţiul de iarnă.
Calendarul mayaş sfârşeşte în decembrie 2012?
La fel ca şi calendarul pe care îl aveţi în bucătărie, care nu sfârşeşte odată cu sfârşitul anului, la fel şi calendarul mayaş nu va înceta să existe după data de 21 decembrie 2012. Aşa cum calendarul nostru începe din nou la 1 ianuarie 2013, la fel se întâmplă şi cu cel mayaş.
Există vreo posibilitate ca planetele să se alinieze într-un fel în care să afecteze Pământul?
Nu vor fi alinieri ale planetelor în următoarele decenii. Dar chiar dacă s-ar întâmpla aşa ceva, efectul asupra Terrei ar fi neglijabil. O aliniere majoră s-a produs, de exemplu, în 1962, iar alte două au avut loc în 1982 şi 2000. În fiecare decembrie, Pământul şi Soarele se aliniază cu centru Căii Lactee, însă acest eveniment nu are nicio consecinţă asupra planetei noastre.
Este adevărat că o anume planetă Nabiru se apropie de Pământ?
Nabiru nu este altceva decât o minciună propagată pe Internet. Nu există nicio bază reală pentru această ipoteză. Dacă planeta Nabiru ar fi reală şi s-ar ciocni cu Terra în 2012, astronomii ar fi observat-o în ultimul deceniu, iar astăzi ar putea fi vizibilă cu ochiul liber. Drept urmare, această planetă nu există.
Care este teoria inversării polilor magnetici? Este adevărat că învelişul Terrei va face o rotaţie de 180 de grade în jurul miezului planetei în câteva zile sau ore?
Această rotaţie este imposibilă. Există o mişcare nesemnificativă a continentelor, dar este irelevantă. Cu toate acestea, foarte multe site-uri care anunţă dezastre naturale nu fac altceva decât să păcălească oamenii.
Există pericolul unui impact cu Pământul al vreunui meteorit?
Terra a fost întotdeauna vizată de astfel de coliziuni, însă ciocnirile de anvergură sunt foarte rare. Ultima coliziune importantă a avut loc în urmă cu 65 de milioane de ani, care a dus la dispariţia dinozaurilor. Astăzi, astronomii NASA au pus la punct un sistem prin care găsesc asteroizi de mărimi semnificative cu mult timp înainte care aceştia să lovească Terra. Şi nu există niciun astfel de asteroid care să ameninţe Pământul.
Care este opinia oamenilor de ştiinţă în legătură cu aceste scenarii legate de Apocalipsa din 2012?
Unde este ştiinţa în aceste ipoteze? Unde sunt dovezile? Nu există nicio dovadă credibilă pentru aceste scenarii apocaliptice.