x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cum va arăta lumea peste 11 ani: Predicţii despre viitorul apropiat

Cum va arăta lumea peste 11 ani: Predicţii despre viitorul apropiat

02 Iul 2014   •   10:33
Cum va arăta lumea peste 11 ani: Predicţii despre viitorul apropiat

10 predicţii ale viitorului au fost făcute de către analiştii din New York ai Thomson Reuters. Una dintre predicţii spune că licenţa de pilot va fi în 2025 precum permisul auto de acum. Experţii prevăd, în urma studiilor, că tehnologia şi biologia vor cunoaşte schimbări considerabile

Citeşte şi Previziunile incredibile ale lui Isaac Asimov pentru 2014

Demenţa va scădea

Tot mai multe cercetări privind acest domeniu vor fi realizate, iar numărul celor care vor suferi de demenţă va scădea. De asemenea, vor apărea îmbunătăţiri pentru persoanele care suferă de această afecţiune.

Citește și Bucurestiul va fi Noul Ierusalim. Află ce spunea profetul indian Sundar Singh acum trei sferturi de secol despre România

Energia solară, principala sursă de energie de pe planetă

Metodele de obţinere, stocare şi convertire a energiei solare vor fi atât de avansate încât energia solară va deveni principala sursă de energie de pe planetă.

Citeşte şi Cum poţi preveni cancerul cu ajutorul antioxidanţilor din alimente şi unde se găsesc

Diabetul de tip 1 va fi prevenit

Modificarea genomului uman va fi posibilă, iar acest lucru va determina prevenirea anumitor boli, precum diabetul de tipul 1.

Mai multe predicţii despre anul 2025 pe RomâniaTV.net.

×
Subiecte în articol: profetii