x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Custodele Coroanei: România este considerată o ţară serioasă, puternică şi curajoasă în NATO

Custodele Coroanei: România este considerată o ţară serioasă, puternică şi curajoasă în NATO

de Redacția Jurnalul    |    02 Apr 2024   •   16:15
Custodele Coroanei: România este considerată o ţară serioasă, puternică şi curajoasă în NATO
Sursa foto: observator.tv

România este considerată o ţară serioasă, puternică şi curajoasă la nivel euroatlantic, a afirmat marţi Custodele Coroanei, Margareta, în cadrul ceremoniei organizate la Ministerul Apărării, cu ocazia celebrării a 20 de ani de la arborarea drapelului ţării noastre la sediul NATO.

"Noi suntem mândri de ce am putut să realizăm pentru ţara noastră, un efort comun al Familiei Regale şi Guvernului României şi Armatei şi slavă Domnului că suntem în NATO. Revenim de la Bruxelles, unde am vizitat sediul principal al NATO şi atât de mândră am fost că România este considerată o ţară serioasă, puternică, curajoasă şi că nu ne-a fost teamă să ne schimbăm în bine în aceşti ani", a spus Custodele Coroanei.

Custodele Coroanei, Margareta, şi principele Radu au participat marţi la o ceremonie organizată la sediul Ministerului Apărării, având în vedere că în aceste zile s-au împlinit 20 de ani de la aderarea României la Alianţa Nord-Atlantică. Pe 29 martie 2004, România a aderat oficial la NATO prin depunerea instrumentelor de ratificare la Departamentul de Stat al SUA, stat depozitar al Tratatului Alianţei Nord-Atlantice. Depunerea instrumentelor de ratificare a fost urmată, la 2 aprilie 2004, de ceremonia arborării oficiale a drapelului ţării noastre la sediul NATO.

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a declarat, cu acest prilej, rolul Coroanei Române în integrarea euroatlantică a ţării noastre.

"Trebuie să ne reamintim, nu doar în context aniversar, vizitele făcute în anii 1997, 2000 şi 2002 de Regele Mihai şi de Regina Ana, împreună cu Majestatea Voastră şi Alteţa Voastră Regală, în Europa şi Statele Unite pentru a determina monarhii, şefii de stat sau de guverne să sprijine parcursul euroatlantic al României", a spus ministrul Apărării. "Şi în prezent, într-un climat de securitate în continuă schimbare, generat de războiul de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, Majestatea Voastră şi Alteţa Voastră Regală continuaţi să subliniaţi necesitatea securizării Flancului estic şi a regiunii Mării Negre", le-a spus ministrul Apărării Custodelui Coroanei şi principelui Radu, amintind şi de sprijinul Familiei Regale pentru parcursul european al Republicii Moldova.

×
Subiecte în articol: nato custodele coroanei