x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Dădaca Moni

Dădaca Moni

de Anca Nicoleanu    |    18 Mar 2010   •   00:00

Daniel Buzdugan şi Monica Columbeanu sunt primii invitaţi care au acceptat rolul de dădacă la "Singur cu vedeta", un show incitant care începe luni, 22 martie, la Antena 1.



La invitaţia lui Andrei Măruţă, gazda emisiunii, Moni şi Buzdugan au avut grijă de trei copii năzdrăvani pentru câte o zi. Pe Andra a cucerit-o imediat ideea trăsnită care stă la baza show-ului pe care-l va prezenta. "Vom aduce vedete pe care nimeni nu şi le-ar imagina în ipostaza de dădacă. Neputinţa lor în fata micului duşman încăpăţânat va face deliciul publicului şi va conduce la situaţii cu adevărat amuzante", a spus ea.

×
Subiecte în articol: mass-media