x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Dan Voiculescu felicită ANI pentru că-i controlează averea

Dan Voiculescu felicită ANI pentru că-i controlează averea

de Violeta Fotache    |    01 Noi 2008   •   00:00

Averea preşedintelui fondator al PC, Dan Voiculescu, este verificată de inspectorii de integritate din cadrul ANI, pentru că ar exista indicii că acesta ar fi omis să treacă în declaraţia de avere “nişte conturi”, ne-au declarat surse din cadrul Agenţiei de Integritate.



Controlul a fost declanşat prin sesizare din oficiu, ca urmare a unor articole de presă, ne-au declarat sursele citate, precizând că vor fi analizate şi informaţiile din cele două topuri cu oamenii bogaţi ai României, publicate de Capital şi Adevărul.

Într-o declaraţie dată Agenţiei Mediafax, Dan Voiculescu a felicitat ANI pentru faptul că face verificări asupra averii sale şi consideră că trebuie verificată toată clasa politică, astfel încât să nu mai existe suspiciuni privind onestitatea şi lipsa de integritate a politicienilor.

El a reamintit că a donat întreaga avere fiicelor sale. “Vreau însă să subliniez că, în topul Capital, care am înţeles că este proba pe care o foloseşte ANI pentru a începe procesul de verificare, este vorba despre Corina şi Camelia Voiculescu şi nu despre Dan Voiculescu”, a spus liderul PC.

Dan Voiculescu a mai precizat că adevăratul motiv pentru care ANI a demarat cercetarea în privinţa sa nu este topul Capital, ci “o stare de suspiciune pe care România o trăieşte intens în ultimii 20 de ani” şi care nu are legătură cu faptele sale, ci cu ceea ce se spune despre el.

×
Subiecte în articol: observator dan