x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Fostul procuror șef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, implicat într-o afacere imobiliară la un preț halucinant

Fostul procuror șef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, implicat într-o afacere imobiliară la un preț halucinant

de Redacția Jurnalul    |    10 Iun 2023   •   15:00
Fostul procuror șef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, implicat într-o afacere imobiliară la un preț halucinant
Sursa foto: Hepta

Curtea de Conturi face dezvăluiri bombă despre o afacere imobiliară făcută de fostul șef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, și aprobată de fostul procuror general, Augustin Lazăr, care a dus la achiziționarea noului sediu al DIICOT cu 5 milioane de lei mai scump decât prețul pieței.

Potrivit raportului Curții de Conturi publicat de Rise Project, conform chiar raportului de evaluare realizat la momentul achiziției, imobilul era estimat la aproape 12 milioane de euro, adică cu cinci milioane mai puțin decât a plătit DIICOT, scrie Antena3CNN

În plus, inspectorii au mai descoperit că nu există nicio dovadă de negociere a prețului, iar DIICOT a acceptat din start reducerea pe care a propus-o firma de la 18.500.000 euro la 17 milioane de euro plus TVA.

Deși ofertele puteau fi depuse până în 20 decembrie 2017, DIICOT a hotărât de la cine să cumpere sediul cu o săptămână mai devreme. 

O descoperire și mai gravă a Curții de Conturi este aceea că singura ofertă din dosarul de achiziție, cea declarată câștigătoare, depusă în iulie de Art Dimon Real Estate SRL, ajunsese la DIICOT cu mult înainte ca procedura de achiziție să înceapă. Cutremurătoare dezvăluiri pentru cei care fac dosare penale fix pentru astfel de fapte.

Cine sunt autorii tranzacției? Daniel Horodniceanu, fost șef DIICOT. El și echipa sa au fost cei care au făcut evaluarea imobilului și au negociat prețul pentru noul sediu al DIICOT.

Astfel, de la estimarea inițială de 6,2 milioane de euro, s-a ajuns la o tranzacție de 17 milioane de euro, pe principiul „primul venit, primul servit”, fără licitație și, chipurile, pe motiv că ar fi fost nevoie de mai mult spațiu.

Horodniceanu a cerut, Augustin Lazăr a aprobat. Augustin Lazăr este fostul procuror general, dezvăluit la final de mandat ca opresor al regimului comunist, ca șef al comisiei pentru eliberare condiționată de la Penitenciarul Aiud, refuzând în două rânduri eliberarea dizidentului Iulius Filip.

Astăzi, Augustin Lazăr este un pensionar liniștit și fericit, nu revocat din sistem. Că nu a dorit președintele Klaus Iohannis să aprobe solicitarea ministrului Justiției, Tudorel Toader.

Pensia pe care o încasează este, potrivit surselor din sistem, cea mai mare din România: 41.000 lei.

Avem, așadar, un raport greu al Curții de Conturi. Avem și un dosar deschis de procurori? Nu!

Luați la întrebări, reprezentanții DIICOT au susținut că în perioada 2010-2014 au solicitat mai multe oferte pentru spații de la Primăria Municipiului București, Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat și Ministerul Apărării Naționale, dar răspunsurile nu au fost satisfăcătoare. Documentele solicitate de Rise Project din partea acestor instituții nu susțin însă varianta DIICOT.

 

 

×