x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator De ce a fost arestat grupul lui Gigi Boeru

De ce a fost arestat grupul lui Gigi Boeru

de Miruna Pasa Petru    |    01 Noi 2008   •   00:00

Justificările aberante şi probele suficiente ale acuzării au fost motivele pentru care instanţa i-a arestat miercuri pe şase dintre acuzaţii din noul caz de escrocherii imobiliare din Capitală.

Potrivit Tribunalului Bucureşti, funcţionarii publici Margareta Drăghici, Georgeta Marinică şi Angelica Bente, acuzaţi de sprijinirea unor escrocherii imobiliare în schimbul mitei, s-au apărat în instanţă “cu nesinceritate absolută”. Cele trei angajate ale unor primării din Capitală au încercat să înlăture cele mai importante probe, interceptările unor convorbiri telefonice incriminatorii, “mergând până la a susţine situaţii absolut aberante”, a reţinut judecătorul. “Inculpata Drăghici a susţinut că este somnambulă şi că uneori nu ştie ce vorbeşte la telefon. Inculpata Bente, că a dat informaţii, dar că nu sunt reale, iar inculpata Marinică a susţinut că nu ştie cine a vorbit de la telefonul său”, se arată în motivarea arestării preventive. Teoria convorbirilor contrafăcute a fost susţinută şi de cunoscutul personaj din lumea interlopă Gheorghe Constantinescu, zis Gigi Boeru, acuzat că ar fi încercat să obţină prin falsuri două terenuri din Bucureşti.

DISPĂRUTUL
Şi pentru ca tabloul să fie complet, un alt inculpat, Romeo Ursu, a “şters-o” miercuri chiar din sala de judecată, după ce i-a expirat ordonanţa de reţinere. Avocatul a susţinut că acestuia i s-a făcut rău şi a adus instanţei o “reţetă medicală privind imposibilitatea inculpatului de a mai rămâne în sală”. Până aseară, Romeo Ursu nu fusese găsit de poliţişti pentru a fi dus în arestul preventiv, dar fusese dat în urmărire şi în consemn la frontieră. Doar în cazul a doi acuzaţi, instanţa a reţinut atitudinea sinceră şi a dispus pe numele acestora interdicţia de a părăsi localitatea sau ţara. Este vorba despre funcţionarul public Marius Brănişcan şi despre Mugurel Ilisei, acuzat că ar fi fost interpusul lui Gigi Boeru în obţinerea frauduloasă a unui teren. Cea de-a treia persoană lăsată în libertate este funcţionarul public Nicoleta Mirea, care a adus dovezi medicale ale unor afecţiuni foarte grave.

×
Subiecte în articol: observator