Pentru că e plină de surprize şi scoate iepuraşul de unde nici nu te aştepţi: a zis ca s-a dus la PMP şi nu mai candidează la europarlamentare, ceea ce oh, oh, vă rugăm să ne scuzaţi.
Pentru că are o privire care, nu ştiu despre dumneavoastră, dar mie parcă-mi inspiră milă. Serios. Privirea ei zice “ ai milă şi de mine, te rog io, sunt şi io om, chiar dacă sunt fata lu’ tata, te rog io mult de toooot, dacă vrei, te invit la clubul meu de sport preferat şi fac io cinste, faci masaj, faci saună, totul pe banii mei, te rog io muuuult, ai milă şi de mine, fii prietena mea, măcar pentru o după-amiază, te rog muuult!!!!”. Adică ţiganca din faţă de la Mega are mai multă demnitate decât europarlamentarul cel mai gaffeur al României, care contorizează luările de cuvânt la kil şi zice că e cel mai activ.
Pentru că are pictoriale în cele mai de fiţe reviste pentru femei, cu outfituri care costă cât salariile pe un an ale unui român normal. (Pentru că mă enervează că mă gândesc la asta!)
Pentru că are breton. Adică nu o carte de André Breton, desigur, ci breton, adică breton. Adică breton.
Pentru că şi Elena Udrea are breton. Adică nu o carte de André Breton, desigur, ci breton. Adică breton.
Pentru că orice piţipoancă politică are, la ora actuală, breton. Pentru că nu exişti dacă nu ai breton. Pentru că nu ştiu de ce, word-ul meu tot timpul îmi scrie “Breton” cu literă mare şi tre’ să-l corectez mereu. Poate pentru că şi lui îi place “bretonul”. Sau poate “Breton”. André Breton.
Pentru că nu ştiu care după care s-a luat: Udrea după EBA sau EBA după Udrea, cu bretonul ăsta în politică. Ba nu, ştiu, pentru că EBA.
Pentru că Udrea nu şi-a umflat buzele ca EBA, dar totuşi, e umflată chiar şi după curele de slăbire.
Pentru că, indiferent de câte kile a dat jos, Udrea tot poartă mult la sutien. Pentru că una e blondă şi una e brunetă. Pentru că, dacă mai aduc doi papagali, o pun de un ABBA made in România. Al Udrei să fie Cocoş, (ăla mic din ABBA) şi al EBEI să fie Cristian Preda (ăla normal din ABBA).
Pentru că-mi plac albul şi negrul în opoziţie, ca dungile marinăreşti. Pentru c-a zis Andreea Raicu pe blogul personal că anul ăsta se poartă marinăreşte. Pentru că, deci, PMP e trendy, măcar din perspective coloristică.
Pentru că nu-mi imaginez ce-ar fi fost viaţa mea fără o Elenă în ea. Pentru că una promovează smochinele iar alta promovează prafurile uşoare. Pentru că tot ce au citit aceste fete luate împreună concurează acerb cu lectura unui copil la clasa zero.
De ce nu iubesc Elena. Pentru că nici una nu face cinste sfintei al cărei nume îl poartă. Pentru că mai bine le zicea “Leana”.
Citește pe Antena3.ro