De ce vrea judecătoarea eliberarea lui Cioacă

Sursa foto: Karina Knapek

La Curtea de Apel Piteşti, în termenul din 18 decembrie 2013, una din cele două judecătoare a decis punerea în libertate a inculpatului Cristian Cioacă, cu obligarea acestuia de a nu părăsi localitatea de domiciliu. Două zile mai târziu, completul de divergenţă (instanţa plus un al treilea judecător) a hotărât însă că Cioacă trebuie să rămână în arest.

Situaţia s-a repetat la termenul de ieri, 13 ianuarie 2014, când aceeaşi judecătoare şi-a menţinut decizia de a-l elibera pe Cioacă. În cursul zilei de astăzi, un nou complet de divergenţă se va pronunţa asupra stării de arest a inculpatului. Ce argumente are judecătoarea care doreşte punerea în libertate a lui Cristian Cioacă?

Termen rezonabil

Art.5 parag.3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prevede că „orice persoană arestată sau deţinută (...) are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii.” Ce înseamnă „termen rezonabil”? El nu poate fi calculat printr-o formulă, totul depinde de circumstanţele particulare ale fiecărei cauze. Conform jurisprudenţei CEDO există următoarele criterii de apreciere: durata efectivă a detenţiei; raportul între această durată şi natura infracţiunii; cuantumul pedepsei ce ar putea fi pronunţată în caz de condamnare; sistemul de imputare al detenţiei preventive asupra pedepsei date prin decizia executorie; efectele de ordin material, moral sau de altă natură pe care detenţia le poate avea asupra deţinutului; conduita acelui inculpat; modalitatea de desfăşurare şi dificultăţile instrucţiei penale.

În cazul arestării preventive, în conformitate cu prevederile Convenţiei şi cu jurisprudenţa CEDO, limitele se calculează în funcţie de „dies a quo” (momentul arestării efective a persoanei bănuite) şi „dies ad quem” (termenul final al detenţiei provizorii). În sensul Convenţiei, arestarea preventivă se încheie cu hotărârea de condamnare din prima instanţă (CEDO, 27 iunie 1968, Wemhoff c. Germaniei; CEDO, 28 martie 1990, B. c. Austriei).

În sistemul de drept românesc, arestarea preventivă durează însă până la pronunţarea unei hotărâri definitive. În astfel de situaţii, când legea naţională dintr-un stat membru contravine sensului Convenţiei, cel care vrea să se plângă la CEDO de prelungirea detenţiei sale nu se mai poate prevala de prevederile art. 5 parag. 3, însă poate invoca depăşirea duratei rezonabile a procedurilor. Art. 6 parag. 1 din Convenţie se aplică tuturor persoanelor implicate într-o procedură penală sau civilă şi vizează celeritatea procesului: „orice persoană are dreptul ca şi cauza sa să fie judecată (...) într-o durată rezonabilă de timp”.

Invocarea lipsei de celeritate

Judecătoarea de la Curtea de Apel Piteşti îşi întemeiază argumentaţia invocând „prelungirea duratei procedurii judiciare” dincolo de „durata rezonabilă a procedurii”. Cu alte cuvinte, e de acord ca Cioacă să fie eliberat doar pentru că instanţa, din care şi domnia sa face parte, ar fi dovedit lipsă de celeritate.

„În esenţă, chiar dacă infracţiunea de omor calificat pentru care inculpatul este judecat este sesizată a fi săvârşită în împrejurări ce îi conferă o mare gravitate, de natură a da naştere unei reacţii publice de amploare, iar inculpatul a fost condamnat în primă instanţă la o pedeapsă privativă de libertate foarte aspră (n.r. – 22 de ani de închisoare), trebuie observat că acesta se află în stare de arest preventiv de peste 1 an de zile, din care circa 6 luni în stadiul judecăţii de apel”, se menţionează în motivarea opiniei separate din 20 decembrie 2013.

În realitate, dosarul a ajuns la Curtea de Apel Piteşti la 12 iulie 2013, iar primul termen pe fond a fost după vacanţa judecătorească, la 9 septembrie.

„Totodată, deşi s-au administrat numeroase probe în apel, cercetarea judecătorească se prelungeşte, din motive neimputabile inculpatului Cioacă Constantin Cristian, fiind necesară efectuarea unei expertize medico-legale şi a unei expertize criminalistice grafologice, respectiv audierea martorei S. Luminiţa propusă din oficiu de instanţă şi a altui martor propus de părţile civile pe latură civilă.

Este adevărat că la aprecierea duratei rezonabile trebuie avută în vedere şi complexitatea cauzei, generată chiar de împrejurările săvârşirii presupuselor fapte, precum şi că inculpatul, la finalul urmăririi penale, a arătat că nu solicită efectuarea unor expertize ori administrarea altor probe, urmând a solicita probele doar în faţa instanţei de judecată”, precizează judecătoarea. „Apreciez însă că acest aspect nu poate atrage culpa inculpatului cu privire la prelungirea duratei procedurii judiciare, deoarece, pe de o parte, potrivit art.66 Cod procedură penală, inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi nu este obligat să îşi dovedească nevinovăţia, legea conferindu-i dreptul de a proba lipsa de temeinicie a probelor de vinovăţie nu numai în cursul urmăririi penale, ci şi în faţa instanţelor de judecată, iar pe de altă parte exercitarea dreptului de a propune probe, chiar dacă este de natură a prelungi durata judecăţii, nu echivalează nici în accepţiunea CEDO cu o atitudine culpabilă în ceea ce priveşte întârzierea soluţionării cauzei.”

CEDO consideră însă comportamentul petentului drept unul dintre criteriile de determinare a caracterului rezonabil al detenţiei. În hotărârea W. c. Elveţia, se subliniază că ,,în mod cert un deţinut are dreptul de a utiliza toate căile de atac şi toate mijloacele pe care i le conferă legea. El nu are obligaţia să prezinte autorităţilor probe ce l-ar incrimina, însă trebuie să suporte consecinţele pe care atitudinea sa le-ar putea antrena în mersul instrucţiei. Una dintre aceste consecinţe ar putea să fie pierderea timpului, iar aceasta nu ar putea fi imputată, în niciun caz statului”.

Invocarea expertizelor genetice

„Dincolo de aceste aspecte, consider că la aprecierea duratei rezonabile a procedurii extrem de relevante sunt faptul că inculpatul este judecat în stare de arest preventiv, precum şi faptul că, de la acest moment procesual, prelungirea duratei judecăţii în apel, chiar şi cu câteva luni, pentru efectuarea expertizei medico-legale – examen ADN, este în mare măsură consecinţa constrângerilor bugetare (care afectează atât instituţia chemată pentru a efectua expertiza, cât şi ordonatorii de credite care trebuie să avanseze cheltuielile estimate), problemă peste care se suprapune şi cea a volumului mare de lucrări la nivelul instituţiilor abilitate să efectueze expertizele”, subliniază judecătoarea Curţii de Apel Piteşti.

Reamintim, dosarul a intrat pe fond la Curtea de Apel Piteşti la 9 septembrie 2013. Abia la termenul din 31 octombrie, adică după două luni, apărarea lui Cristian Cioacă şi-a motivat solicitarea, iar Curtea de Apel Piteşti a admis refacerea expertizelor genetice.

Săptămâna trecută, INML a trimis o adresă Curţii de Apel Piteşti, prin care anunţa că expertizele vor fi gata, cel mai târziu, la 1 martie 2014. Prin urmare, în ciuda „constrângerilor bugetare” şi a „volumului mare de lucrări”, această instituţie şi-a arătat disponibilitatea de a răspunde cu celeritate solicitării instanţei.

Conform jurisprudenţei CEDO, activitatea autorităţilor reprezintă un criteriu determinant în aprecierea caracterului rezonabil al detenţiei. Este examinat, în primul rând, comportamentul autorităţilor judiciare, însă şi atitudinea celorlalte autorităţi, cum ar fi cea legislativă sau cea executivă. Însă responsabilitatea statului în cauză nu poate fi angajată în situaţia în care există o disfuncţionalitate temporară sau imprevizibilă a sistemului, iar autorităţile competente au adoptat cu promptitudine măsurile necesare depăşirii acestei situaţii excepţionale.

Momente diferite

„Inculpatul este arestat preventiv de peste 1 an de zile, iar la aprecierea duratei procedurii judiciare, după pronunţarea unei hotărâri de condamnare în primă instanţă, se are în vedere durata procedurii din momentul formulării unei acuzaţii în materie penală, conform art.6 par.1 CEDO. Or, aceasta semnifică notificarea oficială, ce emană de la o autoritate competentă, a faptului că unei persoane i se impută săvârşirea unei fapte penale, ceea ce înseamnă producerea unor consecinţe importante privitoare la persoana astfel suspectată.

În cauză, formularea acuzaţiei faţă de inculpat corespunde momentului începerii urmăririi penale faţă de inculpat cu privire la infracţiunea de omor calificat, la 18 septembrie 2007, neputând împărtăşi opinia în sensul că trebuie avut în vedere doar momentul privării efective de libertate ca urmare a arestării preventive în decembrie 2012”, este de părere judecătoarea Curţii de Apel Piteşti. De altfel, nu numai că începerea urmăririi penale reprezintă notificarea oficială emisă de autoritate, în sensul celor expuse, dar a şi avut imediat consecinţe importante privitoare la inculpat, care a fost reţinut preventiv şi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă, pentru ca la 23 septembrie 2007 faţă de acesta să fie dispusă măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara.”

Durata unei proceduri penale începe să curgă de la notificarea oficială; prima zi (dies a quo) este aceea a acuzaţiei persoanei, iar ultima (dies ad quem) se situează la sfârşitul ansamblului procedurii. În ce priveşte detenţia însă, ea începe din momentul arestării efective a persoanei bănuite, şi nu din cel în care propunerea de arestare preventivă este respinsă de către o instanţă. CEDO a stabilit că este contrară jurisprudenţei europene decizia prin care judecătorii au pus în libertate un individ, pe motiv că afacerea sa penală nefiind judecată rapid, detenţia sa provizorie devenea excesivă şi se prelungea. (Cour d’Apel Paris, 30.10.1997)