x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Decesele cu varianta Delta s-au triplat într-o săptămână

Decesele cu varianta Delta s-au triplat într-o săptămână

de Monica Cosac    |    04 Aug 2021   •   07:20
Decesele cu varianta Delta s-au triplat într-o săptămână

Numărul infectărilor cu coronavirus crește de la o zi la alta, iar medicii spun că, de acum, în majoritatea cazurilor este vorba despre varianta Delta (indiană). Răspândirea exponențială a tulpinii indiene este confirmată, de altfel, și de ultima statistică cu privire la variantele virusului SARS-CoV-2, care determină îngrijorare, publicată, ieri, de specialiștii din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică (INSP). Practic, într-o singură săptămână, infectările cu tulpina Delta s-au dublat, în vreme ce numărul deceselor înregistrate cu această variantă extrem de contagioasă s-a triplat.

  

 

Nu mai puțin de 233 de cazuri de COVID-19 au fost raportate ieri în România, pentru 24 de ore, aproape dublu față de ziua anterioară (137), potrivit datelor transmise de Grupul de Comunicare Strategică. Acesta este, practic, cel mai mare număr de îmbolnăviri noi din ultimele două luni.

Tot în ultima zi au fost înregistrate 5 decese, iar numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 441. Dintre acestea, 60 sunt internate în secțiile de Terapie Intensivă. De asemenea, rata de infectare la nivel național a urcat ieri la 0,08, față de 0,07 - cu o zi în urmă.

Cu toate că România face un număr mic de secvențieri ale virusului, pentru a determina cu ce mutații sunt infectați oamenii, medicii spun că, în prezent, în majoritatea cazurilor este vorba despre varianta indiană. „Trebuie să știm că toți pacienții din valul patru au varianta Delta. Nu mai este nevoie de confirmare. Cei care sunt de acum vor fi cu varianta Delta într-un procent de, probabil, 90%”, a spus medicul Adrian Marinescu, la Antena 3. „La noi ajung cazurile severe. Chiar dacă, deocamdată, presiunea nu este crescută, sunt cazuri severe pentru că se selectează de peste tot din țară”, a mai spus dr. Marinescu, precizând că este vorba despre pacienți nevaccinați și pacienți care nu au trecut prin boală. Medicul susține că „foarte rar se întâmplă ca cineva să se reinfecteze după ce a fost vaccinat și să facă formă severă”.

Însă, în ultima săptămână din luna iulie, a fost înregistrat un deces la o persoană vaccinată, care s-a infectat cu varianta Delta.

 

262 de cazuri și 14 decese cu tulpina indiană

Specialiştii Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul INSP au anunţat, ieri, că, până în 1 august, au fost confirmate 262 de cazuri de infectare cu varianta Delta a coronavirusului, de peste două ori mai multe față de câte erau săptămâna trecută (127). Totodată, numărul deceselor la persoane confirmate cu această tulpină a ajuns la 14, față de 5 – câte erau cu 7 zile în urmă. Printre cei răpuși de varianta Delta se regăsește și un bărbat de 72 de ani din judeţul Satu Mare, care fusese vaccinat complet.

 

Dintre cele 262 cazuri confirmate cu varianta Delta, 50 de persoane (19%) fuseseră vaccinate: 47 - complet vaccinate și 3 - incomplet.

 

Evoluția incidenței cumulate în 14 zile pentru Municipiul București și județele Ilfov, Cluj și Timiș

 

Incidența în Ilfov a crescut de 5 ori în 2 săptămâni

Cercetătorul timișorean Octavian Jurma spune că această creștere a numărului de infectări este mult mai rapidă decât anticipase cu o lună în urmă, iar județul Ilfov ar putea intra în scenariul galben chiar din această lună.

„Debutul valului Delta-4 se vede deja pe grafic în majoritatea județelor, dar București și Ilfov sunt cel mai puternic afectate. Incidența la 100.000 (NRK14) în Ilfov a crescut de 5 ori în ultimele 14 zile, iar în București de aproape 4 ori. Creșterea este fulminantă, mult mai rapidă decât anticipam cu doar o lună în urmă și probabil că și autoritățile se uită la curbe similare. Există o șansă reală că IF să intre în scenariul galben chiar de luna asta (depinde și de dinamica testării). Nu cred însă că restul țării va rămâne mult în urma Capitalei (București + Ilfov), unde tradițional se înregistrează în jur de 25% din cazurile din țară”, a scris Jurma pe pagina sa de Facebook, alături de un grafic care arată evoluția incidenței cumulate, în ultimele două săptămâni, pentru Municipiul București și județele Ilfov, Cluj și Timiș.

Potrivit acestuia, România întâmpină invazia tulpinii indiene a coronavirusului „cu cea mai mare relaxare din Europa”, prioritatea națională în ultima perioadă fiind „relaxarea, nu prevenirea unui nou val de infectări”, iar unul dintre cele mai importante experimente sociale din pandemie va fi festivalul Electric Castle, care începe pe 6 august.

„O săptămână de distracție în care zeci de mii de tineri din toată Europa vor participa, cu restricții minore, la unul din cele mai importante experimente sociale din timpul pandemiei. Era o ocazie bună să stimulăm vaccinarea în rândul tinerilor, dar cui îi mai pasă de tineri... Acum putem doar să mai măsurăm impactul epidemiologic al acestui festival, care se va vedea pe curba epidemică abia peste 2 săptămâni, deci la finalul lunii august”, mai spune Jurma. 

 

Câți români vaccinați s-au îmbolnăvit de COVID-19

Institutul Național de Sănătate Publică a publicat, ieri, și situația persoanelor care s-au infectat cu SARS-CoV-2 după ce s-au vaccinat anti-COVID. Concret, 23.784 de români au fost confirmați cu COVID-19 după ce au făcut prima doză de vaccin, de la începutul campaniei de vaccinare și până la 1 august, ceea ce reprezintă 0,47% din totalul persoanelor vaccinate cu prima doză.

Potrivit INSP, numărul românilor vaccinați complet care au avut un test pozitiv de infecție cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele șapte luni a fost de 5.354 (0.11% din totalul persoanelor vaccinate cu doza 2).

Interesant este procentul persoanelor complet vaccinate cu cel mai căutat ser din România, din totalul celor care s-au infectat, deși erau complet imunizați. „91,71% dintre acestea (n.r.- din cele 5.354 de persoane) au fost vaccinate cu Pfizer Biontech, 3,36% au fost vaccinate cu Moderna și 4,93% cu Astra Zeneca”, se arată în raportul INSP.

 

113 persoane infectate după ce au fost vaccinate complet au murit, în perioada 27 decembrie 2020 – 31 iulie 2021, însă specialiștii INSP subliniază că niciunul dintre decese nu s-a datorat vaccinării.

 

 

×