Traian Băsescu a declarat, în cadrul unei emisiuni TV, că premierul Victor Ponta "sacrifică orice când e vorba despre interesul politic". "Eu am facut o afirmatie legată de cinismul lui Ponta. Aşa i-a sacrificat pe cei de la Oltchim, ştiind că Dan Diaconescu nu are bani, asa cum Gruia Stoica nu avea bani", a afirmat preşedintele.
Cele mai importante declaraţii ale lui Traian Băsescu:
Despre gazele de şist:
- Eu nu mi-am schimbat punctele de vedere faţă de ceea ce spuneam în timpul guvernării lui Boc. România are nevoie să-şi relanseze câteva industrii, însă povestea asta să facem noi exploatări este depăşită
- Ce le pot reprosa manifestantilor e nerespectarea legii: nu poti sa blochezi duminica de duminica bulevardele. Daca as fi ministerul de Interne sau Guvern as incerca sa vorbesc cu liderii: faceti-le, dar in interiorul legii, sa nu deranjam pe altii, lasati-i sa circule
- Credeti ca se poate retrage Chevron? Toti ne-am asezat pe Chevron. Sint zece companii care au licente pentru gaze de sist. In vest nu avem proteste la Gazprom, cum nu avem nici un protest ca Lukoil are concesiune in Marea Neagra. Nimic rusesc nu e atins, tot ce e american apar proteste
- Nu e vina noastra, a Guvernului, ca nu comunica public? Depinde si de zona in care se fac. Vaslui e o zona cu oameni saraci, care traiesc strict din agricultura. Faptul ca propagandistii actulualului guvern pina acum un an le-au bagat in cap ca nu vor mai putea face fata - e greu de scos. Ce nu le spun ei oamenilor insa, ca resursele pe care le exploatam acum sunt in curs de diminuare de la an la an
- Romania daca nu gaseste alte resurse va importa tot mai mult, vom deveni tot mai dependenti de cineva care a demonstrat ca poate inchide robinetul oricand. Rusia nu e mielut, e o mare putere. Nu as vrea sa-i vad peste zece ani pe acesti domni care spun sa nu exploatam resursele fiind in situatia de a explica de ce Romania e dependenta
- Cu siguranta acesti propagandisti nu vor fi atunci. Responsabilitatea politicului e sa priveasca putin la viitor. Nu sunt dintre cei ce spun totul e roz. Orice astfel de exploatare are costuri de mediu si riscuri. Ma uitam pe o statistica, riscul de esec e de o sonda dintr-o mie. Probabil pana incepem noi exploatarea va fi o sonda la 3000. Orice explorare inseamna o sansa
- Dincolo de propaganda care s-a dus ani de zile, prin activistii PSD si PNL, acelor oameni li s-a consolidat o convingere. Mai e un element, am fost deputat de Vaslui 8 ani. Tatal meu s-a nascut in Podul Hagiului, la frontiera dintre Iasi si Vaslui, o zona care istoric provine din razesi, extrem de legati de pamant. Cand vii si spui de pericolele la care poate fi supus pamantul, reactia populatiei e extrem de dura.
- Ce se intampla acum e o factura pe care o platim toti pentru minciuna lui Ponta, Antonescu şi activistii lor, in perioada de opozitie. Am vazut povestea cu mortul, e echivalentul gainii cu pui vii de la Evenimentul Zilei si a tipetelor lui Ponta in Piata Constitutiei, că "Jandarmeria are munitie de razboi".
Despre incidentul în care a fost implicat ministrul Culturii:
- blocarea maşinii oricărui cetăţean este împotriva legii. Nimic nu justifică violenţa către un alt cetăţean care are un alt punct de vedere
Despre protestele de la Pungeşti
- eu am un raport legat de protestele de la Vaslui. Nu pot constata acţiuni ilegale ale jandarmilor. Cu cât astfel de manifestaţii se vor desfăşura în afara legii, cu atât ele vor deveni ilegitime şi mai puţin credibile
Despre privatizarea Oltchim:
- a fost o declaratie a lui Vosganian ca s-a facut doar de ochii FMI. Nu, eu va pot spune lucruri mult mai urâte: a fost o batalie politica in precampanie intre Ponta si Dan Diaconescu in care Ponta a sacrificat 3000 de salariati pentru a-l infringe pe Diaconescu. A fost o manevra constienta a lui Ponta care a vrut sa-l descalifice pe Diaconescu. A fost un joc pe muchie. Eu am facut o afirmatie legata de cinismul lui Ponta. Asa i-a sacrificat pe cei de la Oltchim, stiind ca Dan Diaconescu nu are bani, asa cum Gruia Stoica nu avea bani.
Despre privatizarea CFR Marfă
- Ponta sacrifică orice când e vorba despre interesul politic. La CFR Marfă a vrut să-l ajute pe Gruia Stoica şi a ieşit prost. Miza aici era prelungirea termenului în speranţa că GFR va găsi sursa de finanţare. Gruia Stoica a cautat sursa de finantare si in Federatia Rusa, si la Eximbank. Unde a fost problema mea: nu neaparat stiind o oarecare relatie intre Ponta si Gruia Stoica, ci pentru ca insemna compromiterea definitiva a Romaniei daca se modifica legislatia pentru a se plia pe interesele cumparatorului. Oricum a fost compromisa. Dar daca licitatia era trucata, compromiterea era totala.- CFR Marfa nu e companie de tip chiosc, are potential urias. Privatizarea nu se poate face intr-o luna-doua, trebuie facuta o documentatie, trebuie prezentata compania in toate marile centre financiare in vederea privatizarii. Va dura luni de zile. Nu pun anunt in trei ziare romanesti
- CFR Marfa e la fel ca TVR: totul e sa o impingi in insolventa. Si sa vina unul ca Ghita sau Voiculescu sa o cumpere pe nimic.
- Va pot spune cu certitudine ca va fi o privatizare ca la carte la CFR Marfa. E foarte greu sa spui ca coruptia a fost aici, dar cind te uiti la modifcarea conditiilor, nu poti sa nu te gindesti ca exista o oarecare relatie intre premier si cumparator.
- Putem vorbi de un interes programatic al Gazprom ca in Romania sa nu inceapa? Indiscutabil da. Gazprom are tot interesul ca Romania sa nu poata incepe exploatarea ide gaze de sist si in Marea Neagra. Pentru ca Romania poate deveni exportator. Dar si actioneaza? Trecem peste ea
Despre pactul de coabitare:
- Recunosc ca nu m-am tinut de cuvant, am spus dupa-amiaza, consilierii au spus avem un mecanism de analiza, nu va puteti pronunta singur. Ultima intalnire trebuia sa fie ieri, dar Guvernul a declinat-o, amanat-o, sa vedem daca se produce azi. La sfarsitul acestor discutii, care trebuie sa se materializeze cu un document, o constatare a ce s-a respectat si nu, voi lua o decizie
- Schimbarile de la DNA au aratat o intentie, USL nu concepe ca justitia trebuie sa aiba o prioritate
La cazul Vosganian, USL a intrat in colaps din nou.
Despre schimbările de la DNA:
- Eu nu stiu cine crede in etichetele adresate lui Papici, sunt propagandistice, etichetele USL incep sa paleasca in credibilitate
- Vine timpul, legea functioneaza implacabil, si spune doua mandate de trie ani
- Domnul Papici a facut doua mandate, propunerea initiala a lui Kovesi a fost inca un mandat de trei ani ca adjunct. Personal nu as fi avut nimic impotriva. Pe urma au venit cu o alta varianta, din care fac parte tot cei propusi initial de Kovesi. Domnul Papici va fi probabil sef de serviciu, ceea ce nu e foarte departe de sef de sectie. Pe de alta parte, vreau sa fiu foarte corect. Unii ziaristi fetisizeaza activitatea acestor procurori, ei au facut si lucruri extraordinare, dar au avut si erori, au avut cateva achitari rasunatoare
- Ce e extrem de important in continuare, seful institutiei sa fie cel care propune oamenii, trebuie consultat, nu pe intelegerea Ponta - Basescu sa functioneze
Cand a fost momentul de criza si Ponta era ministru interimar, trebuiau facute niste numiri, dar pe urma toate propunerile facute de Nitu nu am respins una, nu am discutat-o. Cat timp a propus ministrului, daca primesc si aviz pozitiv de la CSM eu nu ma bag
- Greseala de la DNA a fost o lovitura de forta in care premierul a vrut sa-si impuna niste oameni, lucru respins de sistem
- Dacă nu as fi lipsit de modestie, as putea spune ca si cele doua iesiri de la 18:30 au avut rolul lor, si la DNA, si la nemodificarea hotararii pentru CFR Marfa, si la Aviocatul Poporului.
- Au fost niste mici contributii, dar in mod cert au fost si presiuni ale ambasadelor pe Victor Ponta.
Despre întâlnirea cu Boc şi Elena Udrea:
- Am vazut si eu poza, cel care a pozat se uita in primul rand la Elena Udrea. Eu am ramas foarte puternic legat de Emil Boc, cum sper ca a ramas si el, a venit in Bucuresti, pleaca la funeraliile lui Martens, s-a intalnit cu Elena Udrea si mi-a dat un telefon
- Sigur ca am discutat politica cu Boc. Am constatat că, desi huleau activitatea Guvernului Boc si asumarile de raspundere, USL nu a modificat nici cele patru coduri, nici legea micii reforme, nici noul cod al muncii, nici legea salarizarii, nici a pensiilor. Le-au hulit in Opozitie, iar acum le mentin ca pe sfintele moaste si nu le ating. Singura lege la care au umblat - legea Educatiei, au scos clasificarea universitatilor, ii interesa sa dea bani la toata clientela.
Despre unificarea Dreptei:
- Acum trei saptamani m-a sunat Blaga, ne-am intalnit. L-am intrebat care e subiectului, pai "ce facem cu dreapta?". Pararea mea e ca unificarea trebuie facuta inainte de europarlamentare, pentru a se obtine un rezultat apropiat de PSD. Daca nu se poate, macar Miscarea Populara si Forta Civica ar trebui sa faca o fuziune pana atunci. Lunea urmatoarea si-au lansat candidat, competitie interna, a fost o neacceptare a unificarii dreptei. S-a pus punct dar am constiinta impacata, am avut sansa sa fiu intrebat si daca am fost intrebat am spus. Cred ca e o solutie buna, pentru ca ambele partide au avantajele lor, PMP inca nu e finalizat la inregistrare, e un lucru bun. Eu nu voi fi dadaca lor, daca vor intelege sa o faca foarte bine.
Despre o posibilă candidatură la Preşedinţie a lui Mugur Isarescu?
- O gluma. In primul rand sunt convins ca nu vrea, il cunosc bine pe guvernator. Aduceti-va aminte, cand am candidat cu Geoana la primarie avea un nivel de incredere mult mai mare decat mine, dar ca ministru de externe
- Cand a intrat sa faca ceva unde populatia nu-l vedea, l-am facut din primul tur, a fost cel mai facil adversar pe care l-am avut. Romanii l-ar vedea ca cel mai bun guvernator.