Dezlegare la înjurături

"Ia uite, dragă, ce coadă, e!", "Păi, eu când ţi-am zis!", "Am crezut c-ai exage­rat", "N-am exagerat, c-a dat şi la televizor, ţi-am zis că e rupere." "Măcar nu mi-am luat şi io maioul ăla ca să mă bronzez pe spate şi pe umeri, mi-am luat tricou’, ca să mă bronzez ca tractoriştii", "E, lasă, că pleci la vară-n Grecia, te bronzezi acolo cât vrei", "Da, da’ orişicât, mă pregăteam şi eu un pic."

Am luat codoiul din Panduri şi am stat la cea mai mare coadă din via­ţa mea de erou. Am venit ca flauăr-pauăr, nu tu legitimaţie, nu tu carte de identitate. Noroc cu permisul de intelectual. Âla m-a salvat. Mă uit ca proasta-n lemne la puhoiul de lume care stă frumos s-o mâne de la spate jandarmii, ca păstorii pe oi. Îţi trebuie o maşină ca să parcurgi toată coada asta şi consumi ceva până s-o parchezi.

Oare ce vijelie îngrozitoare-i mână luptă pe oamenii ăştia? Să stai tu, om normal la cap, cu capu-n soa­rele ăsta, ba să mai tragi după tine şi un plod-doi. Unii par că s-au spălat pe cap special pentru această mare sărbătoare, a Porţilor Deschise, alţii şi-au tăiat chiar şi unghiile. Cel mai bine şi mai bine arată doamnele în vârstă. Au coafura perfectă, ochelari de soare şi o brăţărică delicată pe mână.

"Doamnă, ce vă mână-n luptă?" "Am venit să văd cum trăiesc ăştia care trăiesc pe spatele nostru, să ştiu, să-i înjur mai bine." La asta chiar nu mă gândisem: să mă dau jos din pat ca să mă duc să văd cum trăieşte Băsescu, să ştiu să-l înjur mai bine data aviatoare. Mă, da' ştiu că îl urâm pe Băse, nu glumă. Deşi ar trebui să ia taxiul ca s-ajungă mai repede la coadă, n-o face. Merge pe jos. Are tot timpul din lume. În fond, nu e decât dimineaţă şi Porţile sunt Deschise până la miezul nopţii. Aşa că punct.

Se merge repede. Un jandarm studiază atent feţele oamenilor, ca nu cumva să se strecoare vreun infractor şi el să nu fie pe fază. Cred că se crede-ntr-un film. O doamnă care miroase a medicamente şi care mi-a luat-o înainte, da' în fine, nu mai zic nimic, tocmai s-a întors "din Hal­kidiki, Grecia", unde, spune ea, "s-a prăjit la soare şi a mâncat mult peşte".


A AVUT PROGRAM TURISTIC TOT UICHENDU'.
Sâmbătă a fost la Muzeul Satului, unde a fost frumos, iar ieri a venit aici, la Co­tro­ceni, unde a mai fost în fiecare an, dar "îi place să se plimbe pe aleile alea care mi­ros atât de frumos". Avem deci de-a face cu un personaj romantic, care îmbină în mod plăcut poezia cu peştele. Coada avan­sează foarte repede. Mă împrietenesc cu două doamne din spatele meu, cu care intru-n vorbă nici-nu-mi-dau-sea­ma-cum. "În viaţă am făcut numai ale­geri proaste. Să-mi dea mie rolul principal dintr-un documentar şi eu să nu accept, pentru că trebuia să joc o ţă­ran­că... zi şi dumneata." Eu mă lovesc cu pal­ma peste frunte. "Să fi fost eu în locul dum­neavoastră nici nu stăteam la dis­cu­ţii." "Numai alegeri proaste am făcut în viaţa asta. Mi-a plăcut să stau la birou cu creionu' şi cu hârtia. Zi şi dumneata dacă asta-i viaţă." Păi, nu e, clar. Asta e o nonviaţă.

Familii întregi, prietene şi prieteni, fete şi băieţi, îndrăgostiţi şi certaţi, pensio­nari şi oameni ai muncii de la sate şi de la oraşe au trecut pragul. Au trecut filtrul. Sunt liberi să facă ce vor pe aleile pietruite. Altă coadă. O coadă şi mai mare. Nu ştiu ce au oamenii ăştia-n cap. Cel mai mult îmi place de o fată care stă sub o salcie şi citeşte. Un cuplu în vârstă se po­zea­ză. "M-ai prins cu lacu-n spate?" "Păi, da? Ce crezi?" Da' ăla nu e lac. E o baltă stătută în care se plimbă doi peşti roşii.