x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Vor dispărea magazinele tradiționale mici din România?

Vor dispărea magazinele tradiționale mici din România?

de Redacția Jurnalul    |    25 Iun 2024   •   00:20
Vor dispărea magazinele tradiționale mici din România?

Adrian Ariciu, Metro: Cu toată expansiunea comerţului de proximitate modern şi a discountului, având 50% din populaţie în rural, magazinele tradiţionale nu vor dispărea

Metro e activ pe segmentul cash & carry, unde deţine o reţea de 30 de magazine proprii. Astfel, spre deosebire de retailerii care au hipermarketuri, supermarketuri, magazine de discount sau proximitate modernă, comerciantul nu se adresează consumatorului final, ci companiilor, fie ele mici magazine revânzătoare, fie operatori HoReCa, anunță Ziarul Financiar.

Comerţul tradiţional din România, care astăzi mai numără 55.000-60.000 de magazine, nu va dispărea în pofida expansiunii rapide a jucătorilor internaţionali, iar asta pentru că circa jumătate din popu­laţia ţării trăieşte în rural, acolo unde marile reţele străine nu au pătruns aproape deloc, crede Adrian Ariciu, numit recent vicepreşedinte executiv pentru Europa de Est la Metro. An­terior, timp de patru ani, el a condus din funcţia de CEO operaţiunile locale ale Metro.

„În primele luni din an vedem o dinamică foarte bună a comerţului tradiţional. Poate e chiar prima dată în istoria comerţului din România când acest segment creşte mai repe­de decât cel modern. Vorbim despre evoluţia în valoare.“

În valoare, evoluţia poate fi influenţată şi de scumpirile aplicate de fiecare comerciant în parte. To­tuşi, o evoluţie mai bună a vânzărilor micilor comercianţi faţă de cea a marilor reţele e un fenomen rar.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: magazine mici comerț tradițional