x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator DNA a întocmit dosar penal în cazul autostrăzii Sibiu - Orăştie

DNA a întocmit dosar penal în cazul autostrăzii Sibiu - Orăştie

03 Dec 2015   •   18:14
DNA a întocmit dosar penal în cazul autostrăzii Sibiu - Orăştie
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Direcția Națională Anticoruptie (DNA) a deschis un dosar penal in rem în cazul tronsonului din autostrada Sibiu-Orăștie, care a fost dărâmat ca urmare a unor infiltrații sub asfalt.

Procurorii DNA au indicii că unii responsabili ai acestui proiect sunt pasibili de fapte de corupție, abuz în serviciu și deturnare de fonduri europene, transmite Digi 24.

Tronsonul dintre Săliște și Cunta al autostrăzii Sibiu-Orăștie a fost închis în luna octombrie şi sunt necesare reparații pe o porțiune de 200 de metri.

În noiembrie, Corpul de Control al Ministerului Transporturilor a analizat cazul și a sesizat organele abilitate cu privire la nerespectarea angajamentelor de către societatea care a câștigat contractul.

×
Subiecte în articol: autostrada sibiu orastie dosar penal