x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator DNA cere arestarea lui Bunea Stancu. Preşedintele suspendat al CJ Brăila a luat legătura cu unul dintre suspecţii din dosar

DNA cere arestarea lui Bunea Stancu. Preşedintele suspendat al CJ Brăila a luat legătura cu unul dintre suspecţii din dosar

21 Aug 2014   •   12:53
DNA cere arestarea lui Bunea Stancu. Preşedintele suspendat al CJ Brăila a luat legătura cu unul dintre suspecţii din dosar

Procurorii DNA au solicitat arestarea preventivă a lui Gheorghe Bunea Stancu, preşedintele suspendat al CJ Brăila, după ce a luat legătura cu unul dintre suspecţii din dosar.

Procurorii au solicitat înlocuirea arestului la domiciliu cu măsura preventivă a arestului, faţă de Gheorghe Bunea Stancu, cercetat pentru abuz în serviciu în formă continuată şi conflict de interese.

'Propunerea de arestare preventivă a fost formulată ca urmare a faptului că inculpatul Gheorghe Bunea Stancu, în mod indirect, a luat legătura cu suspectul Soare Vasile, deşi prin Încheierea din data de 8 august a Tribunalului Galaţi, prin care s-a dispus luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu, pentru 30 de zile, faţă de primul menţionat, instanţa l-a obligat să nu comunice cu ceilalţi inculpaţi, suspecţi sau martori', se arată într-un comunicat al DNA.

Propunerea de arestare preventivă a fost înaintată Tribunalului Galaţi.

Magistraţii Curţii de Apel Galaţi au respins, pe 15 august, contestaţiile depuse în dosarul lui Gheorghe Bunea Stancu, acuzat de abuz în serviciu şi conflict de interese, şi au păstrat decizia Tribunalului Galaţi care prevedea arest la domiciliu pentru 30 de zile în cazul lui Stancu şi al vicepreşedintelui CJ Brăila Florin Mija, precum şi controlul judiciar pentru Nicolae Moisiu, şeful biroului de achiziţii al CJ Brăila.

Gheorghe Bunea Stancu şi Florin Mija au fost suspendaţi din funcţie prin ordine semnate de prefectul de Brăila, Vasilica Vîlcu.






×