Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a transmis procurorului general referatul în vederea sesizării Senatului pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de senatorul Ion Ariton, fost ministru al Economiei, pentru săvârșirea infracțiunilor de participație improprie la abuz în serviciu și de folosire a influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite, în dosarul Gala Bute.
Potrivit unui comunicat al DNA, în legătură cu săvârșirea infracțiunii de participație improprie la abuz în serviciu, în calitatea sa de ministru al Economiei, Ion Ariton i-ar fi determinat pe reprezentanții a 10 companii de stat aflate în subordinea sa (Hidroelectrica SA, Transelectrica SA, Nuclearelectrica SA, Transgaz SA, Complexul Energetic Turceni SA, Complexul Energetic Rovinari SA, Romgaz SA, Oil Terminal SA, IAR Ghimbav SA și Societatea Națională a Apelor Minerale SA) să sponsorizeze, cu suma totală de 1.742.830 lei, organizarea galei internaționale de box profesionist organizată la București la data de 9 iulie 2011, în cadrul căreia a evoluat sportivul Lucian Bute.
Citeşte comunicatul DNA