Primarul condamnat Mircia Gutău şi-a arătat convingerea că procurorii DNA nu vor pune la dispoziţia opiniei publice înregistrarea cu flagrantul, tocmai că respectiva casetă ar dovedi neparticiparea sa la actul de corupţie.
În replică, purtătorul de cuvânt al DNA spune că nu este nimic de ascuns. "Păi da! O să facem acum o mare dezbatere să vedem dacă schimbăm sentinţa instanţei de judecată! Acea filmare este o probă într-un dosar penal. Din moment ce dosarul nu se mai află la noi, judecătorii sunt singurii care dispun asupra publicităţii probelor. Domnul Gutău poate să afirme ce vrea. Fiecare are dreptul la libertatea de expresie", declarat pentru Jurnalul Naţional Livia Săplăcan, reprezentantul DNA.
Săplăcan a mai adăugat înregistrarea în care Nicolae Dicu primeşte cei 20.000 de euro poate fi solicitată şi instanţei de judecată în baza legii care prevede liberul acces la informaţiile de interes public.