x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Doina Cornea pleacă să se trateze în Franţa

Doina Cornea pleacă să se trateze în Franţa

de Ovidiu Ciutescu    |    20 Oct 2008   •   00:00
Doina Cornea pleacă să se trateze în Franţa

Tratamentul pentru recuperare în urma accidentului vascular suferit a decurs bine pentru Doina Cornea. Cu toate acestea familia o va muta la o clinică din Franţa, informează Mediafax.



Doina Cornea (79 de ani) este membru PNŢCD Cluj. Ultima sa ieşire publică a fost în această vară, când, în calitate de membru al PNŢCD Cluj, s-a opus convocării unui congres extraordinar al partidului, avertizând asupra pericolului de scindare care plana asupra formaţiunii.

Merge pe mâna familiei

Fosta disidentă a regimului comunist Doina Cornea a fost internată la Spitalul Militar Cluj-Napoca, după ce a suferit un accident vascular cerebral, ea fiind mutată, în 12 septembrie, dintr-un salon al Secţiei Neurologie într-o rezervă de la Terapie Intensivă. Medicii specialişti neurologi care au consultat-o au stabilit că starea sa de sănătate s-a ameliorat, nefiind nevoie de o intervenţie chirugicală. Doina Cornea a fost supusă, ulterior, unui control cardiologic, la Institutul Inimii "Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca, acesta relevând faptul că nu are nicio problemă a inimii. Medicii clujeni au constatat, ulterior, în urma unui angio-RMN, că hematomul de la nivelul creierului Doinei Cornea începe să se resoarbă. "Recuperarea a decurs foarte bine în ceea ce priveşte mâna şi piciorul drept, care i-au fost paralizate. Doamna Cornea merge deja, sprijinită, cu ajutorul aparţinătorilor. Familia, în special fiica sa, a decis să o ducă în Franţa, pentru continuarea tratamentului", a spus directorul clinicii clujene, Emil Bogdan. Potrivit acestuia, plecarea în Franţa este programată pentru marţi.



×
Subiecte în articol: romania doina cornea cornea