x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Doliu în muzica populară! Petrică Moise a fost răpus de Covid-19

Doliu în muzica populară! Petrică Moise a fost răpus de Covid-19

03 Oct 2021   •   12:25
Doliu în muzica populară! Petrică Moise a fost răpus de Covid-19

Petrică Moise, unul dintre cei mai indragiti interpreti si compozitori banateni de muzica populara, a murit sâmbătă. Renumitul cântăreț de muzică populară, în vârstă de 74 de ani, era internat în stare foarte gravă la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara. În ciuda eforturilor medicilor, acesta a pierdut lupta cu boala. Potrivit unor surse medicale, interpretul nu era vaccinat.

Petrică Moise s-a născut în 19 iunie 1947 la Chișoda, județul Timiș, într-o familie de paori bănațeni, fiind unicul fiu a lui Aurel și Persida Moise. A primit numele de Petru pentru că urma la ortodocși, în 29 iunie, sărbătoarea de Sfântul Petru și Pavel. Elev la școala generală din Chișoda este descoperit de profesoara de muzică Gertruda Catona, cu ureche muzicală foarte bună și îndrumat spre Liceul de muzică și arte plastice din Timișoara, pe care îl va absolvi în 1966 la clasa de instrumente de percuție. După absolvirea liceului devine student la Conservatorul de muzică Gh. Dima din Cluj și component al ansamblului Mărțișorul al Casei studenților din Cluj ca solist vocal sub îndrumarea taragotistului Dumitru Farcaș, scrie Wikipedia. Renunță în anul II la conservator, își satisface stagiul militar la Ansamblul armatei din Cluj ca solist vocal, apoi în 1971 dă admitere la facultatea de muzică a Institutul pedagogic din cadrul Universități din Timișoara. Din 1971 își începe activitatea ca solist vocal la ansamblul Doina Timișului al Casei studenților și la Ansamblul Timișul al Casei de cultură a municipiului Timișoara.

După absolvirea facultății de muzică rămâne artist liber profesionsist devenind slujbaș al artei cântului pe scenele țăriii și în străinătate. Face turnee în Ungaria, Austria, Germania, Franța, Italia, Elveția, Suedia, Canada, S.U.A. și Australia. Colaborează cu ansambluri de amatori și profesioniste cum ar fi Timșul din Timișoara, Junii Sibiului, Țarina din Alba-Iulia, Mesișul din Zalău, Maramureșul din Baia Mare, Zarandul din Arad sau Ciocârlia din București. Deși era supranumit de colegi „profesorul” nu a predat la catedră rămânând pe scenă dedicat muzicii populare naționale. A realizat în 1990 un L.P. la casa ELECTRECORD, apoi câteva albume de muzică populară la studiourile de înregistrări particulare din Timișoara și o înregistrare facută la studioul de radio și televiziune Novi Sad din Sebia. Formația cu care a făcut majoritatea înregistrărilor sale se numește Virtuozii Banatului. Un artist excepțional dar de o modestie covârșitoare, Petrică Moise a fost nu doar un interpret ci mai ales un talentat creator.

Cântecele sale au depășit de mult granițele Banatului și ale țării, fiind preluate de generații de interpreți de pretutindeni. Celebrul său cântec „Iorgovan frumoasă floare” a devenit un imn al bănăţenilor.

 



×
Subiecte în articol: Petrică Moise