x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Vârsta legală pentru donarea de sânge ar putea scadea la 17 ani

Vârsta legală pentru donarea de sânge ar putea scadea la 17 ani

de Redacția Jurnalul    |    22 Noi 2022   •   12:46
Vârsta legală pentru donarea de sânge ar putea scadea la 17 ani

Deputații USR Diana Stoica, Oana Țoiu și dr. Adrian Wiener au depus un proiect de lege pentru creșterea implicării tinerilor în donarea de sânge prin scăderea la 17 ani a vârstei legale pentru donarea de sânge.

Proiectul USR permite și tinerilor care au împlinit 17 ani să doneze sânge, cu acordul scris al părinților sau al tutorelui legal și cu întrunirea tuturor condițiilor de eligibilitate medicală.

„Am toată convingerea că în actuala generație de tineri există un munte de entuziasm și empatie, iar asigurarea cadrului legal pentru donarea de sânge de la 17 ani este un gest prin care se acordă încredere acestei generații”, declară Adrian Wiener, deputat USR.

„În fiecare clipă, mama cuiva, bunicul cuiva, iubita cuiva are nevoie de sânge pentru a supraviețui. România se confruntă cu o criză de sânge de ani buni. Doar 2% din populație donează sânge. Media europeană este de 6%. Am avea nevoie de 4% pentru a acoperi nevoia. Ultimii 8 ani i-am dedicat rezolvării crizei de sânge din România - din societatea civilă, din Ministerul Sănătății și, azi, din Parlament – și mi-am dat seama, în acești ani, că fiecare picătură de sânge contează. La propriu. Gândiți-vă că fiecare donare de sânge înseamnă două vieți salvate. Noi am inițiat acest proiect de lege pentru că știm că intervențiile timpurii au mereu cel mai mare impact și tinerii vor să se implice”, afirmă Diana Stoica, co-inițiatoare a legii.

România are, conform datelor Institutului Național de Statistică, 221.020 de tineri de 17 ani și 216.261 de 18 ani, care ar putea ajuta la salvarea de vieți prin donarea de sânge. România se poate alătura unor state precum SUA, Canada și Marea Britanie în care tinerii pot să doneze.

„Avem doar jumătate din sângele necesar zilnic în spitale și soluția este dublarea numărului de donatori, precum și frecvența donărilor. Tinerii au o frică mai mică de nou și 40% dintre adolescenți au contribuit, voluntar, deja, în ultimii trei ani de crize de pandemie și refugiați. Sperăm să declanșăm la această vârstă, mai apropiată de idealuri, un comportament civic de donatori care să țină toată viața și poate să declanșeze comportamente civice și la părinții lor și în grupul social. Am învățat din experiența SUA, Canada și UK, care au deja această posibilitate de donare, și ne-am consultat și cu Federația Patronală a Cabinetelor Medicilor de Familie, care pot deveni vectori de mobilizare pentru donare în general și sfătuitori buni pentru ei”, precizează Oana Țoiu, deputat USR.

Proiectul propune completarea Legii nr. 282/2005 privind organizarea activității de transfuzie sanguină, donarea de sânge și componente sanguine de origine umană în conformitate cu prevederile Directivei 2004/33/CE a Comisiei din 22 martie 2004, de punere în aplicare a Directivei 2002/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește anumite cerințe tehnice pentru sânge și componente sanguine.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: donare sănge vărsta