x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Dorin Cioabă: Tata a fost omorât cu zile, este caz de malpraxis şi pot dovedi cu acte

Dorin Cioabă: Tata a fost omorât cu zile, este caz de malpraxis şi pot dovedi cu acte

21 Aug 2013   •   18:14
Dorin Cioabă: Tata a fost omorât cu zile, este caz de malpraxis şi pot dovedi cu acte

Dorin Cioabă, fiul autointitulatului rege al romilor care a murit la Spitalul Akdeniz Üniversitesi din Antalya, a declarat că tatăl său "a fost omorât cu zile", el acuzându-i de malpraxis pe medicii turci, informează mediafax.ro.

Dorin Cioabă a susţinut că are documente medicale cu care poate dovedi că a fost vorba despre malpraxis în cazul tatălui său.

"Am toate actele, cred şi am siguranţa, voi vorbi şi cu specialişti, că tata este caz de malpraxis. A fost omorât cu zile, iar actele dovedesc acest lucru", a spus fiul cel mare al lui Florin Cioabă.

Marţi, Dorin Cioabă declara, la spitalul Akdeniz Üniversitesi din Antalya, că au existat nelămuriri privind informaţiile de la spital, din cauza lipsei unui dialog şi din cauza translatorilor, care nu au transmis ce trebuia, şi că medicii "şi-au dat tot interesul" pentru a-i salva tatăl, fiind în permanenţă lângă familia sa.

"În România au fost zile libere şi nu am putut lua legătura pentru a ne pune la dispoziţie asigurarea de sănătate. Imediat ce am avut-o, am adus-o la spital şi imediat s-au întocmit formalităţile şi în cel mai scurt timp trupul tatălui meu va fi transportat la avion. S-au vehiculat anumite sume de bani cerute de spital, dar a fost lipsă de informaţie şi de dialog între noi si spital, am avut tot felul de translatori care n-au transmis ce trebuia. Spitalul a făcut tot ce trebuia, au fost lângă noi tot timpul şi şi-au dat tot interesul să-l salveze pe tata. Au plâns cu noi, s-au rugat cu noi şi au dat sânge pentru tatăl meu", susţinea Dorin Cioabă.

Trupul neînsufleţit al lui Florin Cioabă a fost adus, marţi seară, în România, cu o cursă de linie care a aterizat pe Aeroportul "Henri Coandă", iar de acolo sicriul a fost transportat cu o maşină la Sibiu, unde a ajuns în jurul orei 04.40.

Florin Cioabă va fi înmormântat în Cimitirul Municipal Sibiu, lângă mormântul tatălui său, unde familia sa a concesionat o parcelă de teren pentru 25 de ani.

Autointitulatul rege al romilor a încetat din viaţă duminică, la vârsta de 58 de ani, în spitalul Akdeniz Üniversitesi din Antalya, unde medicii îi montaseră, vineri, un dispozitiv care să-i ajute inima să pompeze sânge. 

×
Subiecte în articol: dorin cioaba regele cioaba a murit