x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Dosarul permiselor de la Gorj: Patru instructori, trimişi în judecată pentru trafic de influenţă

Dosarul permiselor de la Gorj: Patru instructori, trimişi în judecată pentru trafic de influenţă

de Veronica Micu    |    05 Dec 2013   •   15:10
Dosarul permiselor de la Gorj: Patru instructori, trimişi în judecată pentru trafic de influenţă

Procurorii Parchetului General au finalizat cercetările într-una dintre cele două cauze penale complexe privind rețeaua de medici, asistente medicale, instructori auto, agenți de poliție și alte persoane care constituiseră o adevărată filieră pentru obținerea frauduloasă de permise auto. Potrivit unui comunicat al PÎCCJ, au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, inculpații Gheorghe Frățilescu, Georgiana Stroe, Petre Bogdan, acuzați de trafic de influență, iar în stare de libertate — George Ionuț Stroe, pentru complicitate la trafic de influență.

"Inculpații Frățilescu, Stroe și Bogdan, în calitate de instructori auto la diferite școli de șoferi, au pretins și primit (fiecare în parte), în intervalul iulie — noiembrie, sume cuprinse între 150 — 200 euro, de la investigatori sub acoperire sau de la alte persoane interesate. În schimbul sumelor primite, inculpații lăsau să se creadă că au influență asupra polițiștilor examinatori din cadrul SPCRPCIV Gorj, pentru a promova proba practică a examenului auto în vederea obținerii permisului de conducere categoria B sau obținerea unei fișe medicale și a avizului medical, fără a mai fi examinat din punct de vedere medical (contra sumei de 100 lei)", se arată în comunicat.

Inculpatul George Ionuț Stroe, în calitate de administrator și instructor la o școală de șoferi, în septembrie, pentru a o ajuta material și moral pe mama sa, Georgiana Stroe, a pretins și primit de la o cursantă (investigator sub acoperire) suma de 900 lei, lăsând să se creadă că are influență asupra polițiștilor examinatori din cadrul SPCRPCIV Gorj, pentru a promova proba practică a examenului auto în vederea obținerii permisului de conducere categoria B. Procurorii susțin că acesta a transmis biletul cu numele cursantei și data examinării, scris de inculpata Stroe, unui agent de poliție.

"Demn de remarcat este impactul psihologic la nivelul comunității pe care îl are săvârșirea unor astfel de fapte antisociale, a corectitudinii desfășurării examenelor pentru obținerea permiselor de conducere și a încrederii cetățenilor în corectitudinea acestora, cu implicațiile care decurg, respectiv punere în pericol a tuturor participanților la traficul rutier", subliniază PÎCCJ.

Sursa citată precizează că, în urma perchezițiilor la domiciliile ori la sediile școlilor de șoferi, au fost identificate și ridicate fișe medicale semnate și parafate 'în alb', precum și diferite sume de bani.

Prin rezoluții ale procurorilor au fost dispuse sechestre asigurătorii asupra unor sume de bani ridicate de la inculpați.

Cauza a fost înaintată, spre competentă soluționare, Tribunalului Gorj.

×