x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Drept la replica - Lobby-istul din spatele Branului se autoacuza

Drept la replica - Lobby-istul din spatele Branului se autoacuza

27 Feb 2007   •   00:00

Mark Meyer, unul din avocatii-cheie implicati in afacerea Castelul Bran, a trimis un drept la replica Jurnalului National referitor la articolul aparut saptamana trecuta si in care ne refeream la conexiunile sale la nivel inalt. Raspunsul sau este incomplet si neadevarat in mai multe privinte. In acelasi timp si jignitor. Insa, lucrul cel mai important, este ca, de fapt, lobby-istul se autoacuza.

Reproducem integral dreptul sau la replica, precum si precizarile noastre prin care demonstram ca Mark Meyer nu spune adevarul.

"Domnule Redactor Sef,
Am trimis e-mailul de mai jos atunci cand dl. Badin a publicat in Adevarul aproape acelasi articol pe care dvs. l-ati publicat, dar fara referirea la Castelul Bran. E-mailul este in egala masura valabil si pentru dumneavoastra. Ramane de vazut daca aveti bunul simt sa-l publicati. As mai adauga faptul ca in legatura cu Bran nu m-am intalnit si nici nu am discutat direct sau indirect cu nimeni din Consiliul Local Brasov.

Domnule Redactor Sef, frantura de respect pentru etica dvs. jurnalistica a fost, din nou, slabita de prostiile fanteziste, nesincere, calomnioase si nebazate pe care i-ati permis lui Andrei Badin sa le publice in ziarul dvs.

Nu am facut niciodata vreun lobby pentru Ceausescu sau regimul sau. Nu am avut nimic de-a face cu Romania inainte de 1990. In perioada 1992-1994, la sugestia ambasadorului de atunci, Aurel Dragos Munteanu, m-am angajat drept consilier al presedintelui Ion Iliescu pe probleme juridice si economice. Am lucrat in principal prin fosta mea firma de avocatura pe probleme de privatizare. Am produs un raport de cateva sute de pagini pe aceasta tema. La momentul respectiv, firma mea de avocatura a primit o plata modica pentru cheltuieli generale - care nu reprezenta nici macar jumatate din totalul care i-ar fi fost datorat.

Conform Legii de inregistrare a agentilor straini, daca firma mea sau eu lucram cu un guvern sau un lider strain, sau chiar cu o firma de stat, trebuie sa instiintam Departamentul de Justitie. Orice abatere de la aceasta lege este pedepsita cu inchisoarea. Nu exista astfel de instiintari sau inregistrari cu exceptia perioadei dintre 1992 si 1994 cand am lucrat pentru presedintele Ion Iliescu, in materie de privatizari. Asa ca ori spun adevarul, ori am comis un delict federal. Toate aceste informatii se gasesc pe Internet pe site-ul Departamentului de Justitie.

Cu respectul de rigoare pentru presedintele moldovean Voronin, nu am absolut nici o asociere oficiala cu dansul. Ceea ce articolul dvs. omite sa mentioneze este ca eu am condus o misiune in Moldova ca presedinte al Comitetului de Afaceri Europene al Asociatiei Baroului din New York, misiune care a pregatit cel mai important raport de pana acum in legatura cu incalcarile legislatiei internationale in Transnistria. Acel raport, care este acum un document al Natiunilor Unite, poate fi gasit la urmatoarea adresa de Internet: http://www.abcny.org/PressRoom/PressRelease/2006_0502c.htm. Intr-adevar, atacul dvs. asupra caracterului meu este dureros de similar cu tacticile KGB-iste folosite de sovietici pentru a distruge pe cineva si apare in mod deloc suprinzator imediat dupa un raport in care Rusia este atacata pentru interventiile sale ilegale in afacerile internationale ale Republicii Moldova. Poate ca ar fi mai bine sa oferiti mai multa atentie motivelor domnului Badin, in loc sa inventati povesti despre mine.

Exista atatea ineptii in articolul dvs., incat nici macar nu ma voi mai adresa celelorlalte instante despre aceasta superficialitate pe care dvs. o considerati jurnalism.
Mark Meyer"

Discrepante

Precizarile dlui Mark Meyer sunt de rea-credinta si nu raspund deloc chestiunilor formulate in articolul al carui obiect il face. Intr-adevar, de-a lungul timpului, am scris de cateva ori despre domnia sa. Anul trecut, in ziarul Adevarul, referintele la domnia sa au avut ca subiect Curtea de Arbitraj a Camerei de Comert. Anul acesta ne-am referit la Bran. Domnia sa dezinformeaza atunci cand spune ca ar fi trimis prezentul drept la replica anul trecut.

De altfel, multe dintre afirmatiile dlui Meyer nu au acoperire in realitatea pe care care ne-o prezinta chiar domnia sa in CV-ul publicat pe pagina de Internet a firmei sale de avocatura. De fapt, prin acesta, avocatul Meyer se autoacuza.

Acolo, domnia sa spune ca a fost "consilier special pentru probleme juridice si economice pentru sase sefi de state", amintind Presedintiile Romaniei, Republicii Moldova si Muntenegru. In acest context, precizeaza ca in 2006, presedintele Republicii Moldova i-a acordat cea mai importanta decoratie a statului, Medalia "Meritul Civic".

De asemenea, dl Meyer mai precizeaza ca, in 1999, a fost numit de fostul presedinte Emil Constantinescu copresedinte al unei Comisii prezidentiale economice. Din ce ne scrie acum, domnia sa ar fi informat Departamentul american de Justitie doar despre perioada 1992-1994, cand l-a consiliat pe Ion Iliescu, omitand conexiunile cu Emil Constantinescu si Vladimir Voronin, cu care se mandreste insa in CV-ul oficial. Toate informatiile pot fi consultate pe site-ul http://www.herzfeld-rubin.com/atty_m_meyer.htm.

Dupa cum se observa, a "uitat" multe dintre activitatile pe care si le-a asumat in biografia oficiala si pe care le neaga atat de senin acum. Domnia sa a negat si actiunile de lobby pe care le-ar fi facut in favoarea regimului comunist. Precizam ca aceste acuzatii i-au fost aduse in mod repetat de catre presa de limba romana din emigratie, in special de cea din Statele Unite si Canada.

Dreptul sau la replica, asa cum am demonstrat, este aiuritor si mai ales neadevarat in multe dintre componentele sale. Cat despre Castelul Bran, site-ul Herzfeld&Rubin, in asociere cu Rubin Meyer Doru&Trandafir, www.hr.ro, vorbeste despre "Legendarul Castel Bran clientului H&R/RMDT si multumeste colegilor Sergiu Doru, Mark A. Meyer, Dana Radulescu, Florentin Timoianu, Corin Trandafir si Lia Trandafir pentru activitatea lor, de a sustine justitia in Romania".
  • Andrei Badin
  • ×
    Subiecte în articol: observator domnia meyer