x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator DRUMUL ARMELOR / Poliţia în acţiune!

DRUMUL ARMELOR / Poliţia în acţiune!

de Mara Raducanu    |    27 Ian 2009   •   00:00

Poliţia Română va demara o acţiune naţională privind posesorii de arme neletale şi va continua activităţile privind asigurarea siguranţei în şcoli şi gestionarea stărilor conflictuale.



Astfel, principalele activităţi ale Poliţiei vor consta în asigurarea unui nivel corespunzător de siguranţă în unităţile şcolare, gestionarea cu fermitate a potenţialelor stări conflictuale şi demararea unei acţiuni  la nivel naţional privind posesorii de arme neletale. În ceea ce priveşte acţiunea care vizează posesorii de arme neletale, inspectorul general al Poliţiei Române a precizat că planul de măsuri vă fi aplicat începând de astăzi. Totodată, pentru asigurarea unui climat de siguranţă în şcoli au fost planificate atât patrulări cu efective mărite în zona adiacentă unităţilor de învăţământ, verificări şi controale privind dispozitivele de pază, cât şi întâlniri cu autorităţile publice locale.

×
Subiecte în articol: observator