Ministrul Transporturilor, vicepreşedintele PSD Dan Şova, o invită pe deputata Elena Udrea să alege împreună pe o distanţă de zece km, dar şi să doneze indemnizaţiile de parlamentar şi, respectiv, de ministru, unui club sportiv şcolar de atletism.
Potrivit unui comunicat de presă, ministrul PSD o 'provoacă' astfel pe Elena Udrea să rezolve prin sport 'o dispută pe care ar fi trebuit să aibă decenţa să nu o stârnească', referindu-se la faptul că aceasta a criticat, duminică, neparticiparea echipei guvernamentale la Semimaratonul Internaţional Bucureşti.
"O provoc pe doamna Udrea să rezolvăm această dispută prin sport. Săptămâna viitoare, miercuri, 28 mai, după ce trece campania electorală, o invit de la orele 19,00 pe Arena Rapid, să alergăm unul lângă altul 10 km. Îi ofer astfel doamnei Udrea o şansă de reabilitare, mai ales după ce a fost acuzată de către mass-media că participarea sa la semimaraton a fost un act de paradă, dânsa nefiind înscrisă în concurs şi nealergând decât câteva sute de metri. (...) O invit de asemenea ca, în urma cursei, să ne donăm fiecare indemnizaţia, dânsa pe cea de parlamentar, eu pe cea de ministru, pentru un club sportiv şcolar de atletism. O las pe doamna deputat să decidă care va fi acela. Oricare din copiii sportivi merită acest efort financiar din partea noastră" spune Şova, potrivit sursei citate.
Ministrul precizează faptul că, indiferent dacă Elena Udrea va alege sau nu să răspundă invitaţiei sale, el va fi prezent, miercuri, pe stadionul Rapid pentru a alerga 'în numele Guvernului României şi mai ales în numele sportului, onoarei şi al fair-play-ului'.
"Sper să accepte această provocare, mai ales că domnia sa ne-a demonstrat recent că nu se dă în lături de la o viaţă sportivă plină de riscuri. După ce şi-a început campania electorală sărind cu paraşuta, doamna Udrea va avea ocazia să concluzioneze la fel de sportiv, cu picioarele pe pământ. Mai ales că la momentul respectiv vom şti deja rezultatul alegerilor europarlamentare şi vom alerga astfel fără nicio grijă electorală. Doar pentru sport şi pentru onoare şi pentru copiii de la un club sportiv şcolar", susţine social-democratul.
Totodată, Dan Şova explică faptul că acuzaţiile Elenei Udrea la adresa Guvernului au fost 'nedrepte şi deplasate', dat fiind faptul că reprezentanţii Guvernului nu au mai participat la Semimaratonul Internaţional Bucureşti din solidaritate cu ministrul Tineretului şi Sportului, Gabriela Szabo.
"Anularea participării prim-ministrului Victor Ponta şi a altor miniştri, printre care şi a mea, a fost rezultatul unui gest firesc de solidaritate cu Gabriela Szabo. Cu o seară înainte, tatăl doamnei ministru Szabo decedase. Era firesc, de bun simţ, să ne anulăm participarea, ţinând cont de momentele grele prin care trecea doamna ministru. Din păcate, în ciuda acestui fapt de notorietate publică, Elena Udrea a ales să continue bătălia politică dincolo de limitele decenţei. Dânsa a ţinut cu tot dinadinsul să puncteze, să exploateze electoral o situaţie tristă. Guvernul României respectă sportul şi, mai ales, respectă oamenii. Sunt multe ocaziile în care am arătat că preţuim şi sprijinim mişcarea, sportul şi sportivii", mai afirmă Şova.
Deputatul Elena Udrea a concurat duminică dimineaţa, alături de fosta jucătoare de tenis Ruxandra Dragomir, la Semimaratonul Internaţional Bucureşti, ambele îmbrăcând tricouri cu sigla Partidului Mişcarea Populară.
Udrea a declarat, la finalul cursei, că deşi face sport în fiecare zi traseul i s-a părut pe alocuri dificil, însă a învăţat cum să-şi dozeze efortul de la Ruxandra Dragomir. (Agerpres)