Dumitru Dragomir, fost şef al Ligii Profesioniste de Fotbal, a fost trimis în judecată de procurori, alături de alţi inculpaţi, pentru evaziune fiscală, delapidare, complicitate la evaziune fiscală, la delapidare şi spălare a banilor, infracţiuni ce ar fi avut drept urmare şi diminuarea corelativă a patrimoniului Ligii cu suma de aproximativ 2,8 milioane de euro.
42 de inculpaţi
Dumitru Dragomir, alături de alţi 42 de inculpaţi, au fost trimişi în judecată pe data de 7 noiembrie, dosarul urmând să fie judecat de magistraţii Tribunalului Bucureşti, informează un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti remis ieri Agerpres.
Potrivit anchetatorilor, în cursul lunii iunie 2011, Dumitru Dragomir, în calitate de preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) a determinat, cu intenţie, pe membrii Adunării Generale a LPF să aprobe încheierea unui contract de mandat cu SC Capital Properties SRL, în vederea vânzării drepturilor de televiziune aferente pachetelor 3, 4, 5, 6, 7 şi 9 pentru sezoanele competiţionale 2011/2012, 2012/2013, 2013/2014, cunoscând faptul că prestaţiile înscrise în contractul de mandat respectiv nu aveau să fie executate în fapt (aceste prestaţii nemaiputând fi, de altfel, executate, întrucât oferta SC RCS RDS SA fusese deja depusă).
"În urma încheierii, în aceste condiţii, a contractului de mandat nr. 2963/27.06.2011, în perioada 2011-2013, inculpatul Dumitru Dragomir a plătit, în mod succesiv, în numele LPF, în contul SC Capital Properties SRL (reprezentată de inculpatul Mihai Corbu) un comision în sumă totală de 12.102.648 lei - în trei tranşe eşalonate pe trei ani - respectiv 2011, 2012 şi 2013", se mai arată în comunicat.
Procurorii precizează că activitatea infracţională desfăşurată de Dumitru Dragomir a avut drept urmare şi diminuarea corelativă a patrimoniului LPF cu suma de aproximativ 2.800.000 euro, iar sumele sus-menţionate transferate de LPF în contul SC Capital Properties SRL au fost virate ulterior de Mihai Corbu şi Alexandru-Mădălin Radu-Arhire, mai întâi, în conturile unor societăţi comerciale de "tranzit", iar din acestea în conturile unor societăţi comerciale cu comportament de tip "fantomă" - controlate de Tiberiu-Constantin Negoescu şi Cristian-Nicolae Păun, de unde au fost retrase în numerar şi restituite "la sacoşă" dispunătorilor plăţilor."De asemenea, în cursul anului 2013, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul Dumitru Dragomir, în calitate de preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), a înregistrat in documentele contabile ale LPF, precum şi în celelalte documente legale (declaraţii fiscale) operaţiuni fictive constând în achiziţii nereale de servicii în valoare de 3.250.800 lei de la SC Capital Properties SRL, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale şi cauzând un prejudiciu estimat bugetului de stat în cuantum total de 1.300.320 lei", arată Parchetul.