Compania aeriană EasyJet a spus că poate avea avioane electrice într-un deceniu, într-o declaraţie lansată miercuri, scrie The Guardian.
Compania aeriană din Marea Britanie a încheiat un parteneriat cu firma americană Wright Electric, care dezvoltă o baterie pentru avioane, pentru zborurile de sub două ore. EasyJet a spus că mişcarea va permite avioanelor electrice să călătorească pe rute scurte, precum Londra – Paris sau Edinburgh – Bristol.
Carolyn McCall, directoarea executivă EasyJet, a spus că industria aerospaţială va merge pe acelaşi drum precum industria autoturismelor în dezvoltarea de motoare electrice, pentru a reduce zgomotul şi emisiile.
“Pentru prima dată în cariera mea pot să prevăd un viitor fără combustibil tradiţional şi suntem încântaţi să fim o parte a planului”, a spus aceasta. “Acum se pune problema când, nu dacă, un avion electric va zbura.”
Wright Electric munceşte cu mai multe companii aeriene din lume şi a afirmat că avioanele electrice vor fi cu 50% mai silenţioase şi cu 10% mai ieftine pentru companiile aeriene şi ,implicit, cu preţuri mai scăzute pentru călători.
EasyJet a declarat că îşi propune ca, în 20 de ani, toate zborurile pe distanţe scurte să fie făcute cu avioane electrice.