x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Eleva olimpică de 13 ani, care a căzut de la etajul trei al unei cabane din Buşteni, a murit

Eleva olimpică de 13 ani, care a căzut de la etajul trei al unei cabane din Buşteni, a murit

09 Ian 2013   •   08:36
Eleva olimpică de 13 ani, care a căzut de la etajul trei al unei cabane din Buşteni, a murit
Sursa foto: RTV.net

Fata în vârstă de 13 ani, care a căzut de la etajul trei al unei cabane, într-o tabără organizată la Buşteni, a încetat din viaţă. Eleva olimpică a fost găsită ieri dimineaţă. Fata era în comă profundă şi şoc hipotermic, temperatura corpului acesteia fiind de 19 grade. Eleva a supravieţuit peste 12 ore din momentul în care a fost găsită.

În cursul zilei de marţi, medicii de la SMURD şi cei de la centrul de primiri urgenţe al spitalului din Sinaia i-au făcut încontinuu masaj cardiac extern, iar după câteva ore inima ei începuse să bată singură, însă tânăra, al cărei corp ajunsese la o temperatură de peste 30 de grade, respira cu ajutorul aparatelor.

Fata urma să fie transportată la o unitate sanitară din Bucureşti în momentul în care transportul nu ar fi prezentat vreun risc pentru viaţa ei.

Eleva, aflată în tabără, era cazată într-o clădire a Centrului de Pregătire pentru Personalul din Industrie, aflat în subordinea Ministerului Economiei. Poliţia ia în calcul mai multe ipoteze, inclusiv pe cea a unei căderi accidentale, dar şi ipoteza tentativei de suicid în cazul elevei.

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Prahova, Horia Toma, afirma că tabăra este organizată printr-o asociaţie nonprofit a profesorului Mircea Lascu din Zalău, care conduce şi editura Gil, specializată în tipărirea de carte şcolară.

Fata era elevă în clasa a VII-a la Şcoala nr. 56 "Jose Marti" din Sectorul 2 al Capitalei şi obţinuse medalia de argint la olimpiada naţională de matematică.

Rozica Ştefan, directorul Şcolii generale nr. 56 "Jose Marti", a declarat pentru România TV că tabăra respectivă nu este organizată de unitatea de învăţământ, care nu are cunoştinţă despre aceasta."Nefiind organizată de şcoală, noi nu avem cunoştinţă de această tabără, nu ştim cum au aflat părinţii despre aceasta", a declarat Rozica Ştefan. Ea a precizat că în incinta şcolii nu a fost niciun anunţ despre această tabără, iar trimiterea elevilor în această tabără este "categoric" opţiunea părinţilor.


×