x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Observator Elevii, goniţi din baruri şi din cofetării

Elevii, goniţi din baruri şi din cofetării

de Adrian Ilie Publicat la 29 Apr 2015 23:54 Modificat la 29 Apr 2015 23:54
Elevii, goniţi din baruri şi din cofetării
Senatul a aprobat un proiect de lege prin care minorii sub 16 ani nu vor mai putea intra fără însoţitori în localurile în care se comercia-lizează alcool. Formularea ambiguă din lege riscă să lase şi cofetăriile fără muşterii.

Proiectul de adoptare a unor măsuri privind protecţia mino¬rilor îi aparţine senatorului PNL Sebast ian Grapă ş i prevede ca mi-norii sub 16 ani să nu poată intra fără părinţi , tutore sau însoţitori desemnaţi în „unităţi de ali-mentaţie publi-că precum ba-ruri, cluburi, dis-coteci sau alte asemenea în care se comercializea-ză băuturi alcoo¬lice sau produse din tutun”. For-mularea „alte asemenea” riscă să dea mari bătăi de cap întrucât majoritatea cofetării-lor sau restaurantelor cu autos¬ervire vând şi bere. Concret, un june de 15 ani care vrea să-şi scoată colega de bancă la un suc s-ar putea să nu poată intra într-o cofetărie decât dacă respectiva colegă ar veni de mânuţă cu mama ei, iar balul bobocilor din licee ar putea deveni o şedinţă festivă cu părinţii. Localurile care nu respectă această lege riscă să fie sancţionate cu amendă între 500 şi 1.500 de lei, iar în cazul recidivei, sancţiunea este suspendarea acti-vităţii pe o pe-rioadă de 30 de zile. Sancţiunile vor putea fi apli¬cate de către Poli-ţia locală sau Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor. Practic, legea forţează unele unităţi de alimentaţie publică fie să re-nunţe complet la comerciali-zarea alcoolului, fie să-şi piardă o parte din clientelă.
 

×