Ionuţ Budişteanu are 18 ani şi este unul dintre tinerii sclipitori care ne fac mândri că suntem români.
Săptămâna trecută a câştigat marele premiu la un târg din Statele Unite, Târgul Internaţional de Ştiinţă şi Tehnologie. Iar acum, întors acasă, a primit şi aprecierea autorităţilor din oraşul lui: a fost numit în aceeaşi zi cetăţean de onoare al municipiului Râmnicu Vâlcea şi al judeţului Vâlcea.
Ionuţ Budişteanu a primit o plachetă şi un premiu de 10.000 de lei din partea Consiliului Judeţean după ce a câştigat marele premiu "Gordon E. Moore" la categoria "Ştiinta Computerelor".
"În ultimii 20 de ani niciun alt european nu a mai reuşit să câştige marele premiu la concurs. A fost o foarte mare onoare pentru mine să câştig pentru Râmnicu-Vâlcea, ca român, ca european", s spus tânărul care a adus România în atenţia întregii lumi.
"Ionuţ Budişteanu are 16 ani şi e specializat în software şi altgoritmi. (...) Programele au fost concepute pentru a veni în sprijinul elevilor, atunci când sunt nevoiţi să înveţe noţiuni abstracte, precum reţelele neuronale sau algoritmii informatici. A creat programe care pot fi folosite pentru accesarea la distanţă a unui calculator, util în supravegherea unui copil sau care au capacitatea de a recunoaşte scrisul de mână, chipurile sau vocile. Un alt proiect la care a lucrat este cel folosit pentru localizarea calculatoarelor furate" - scria în 2010 Dan Voiculescu pe blogul său.
Între timp, succesele lui Ionuţ i-au adus recunoaştere internaţională.
articol preluat de pe antena3.ro