x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Eliberarea interlopului Tâţă se lasă cu demiteri. Mihai Pruteanu, şeful Poliţiei Capitalei, eliberat din funcţie

Eliberarea interlopului Tâţă se lasă cu demiteri. Mihai Pruteanu, şeful Poliţiei Capitalei, eliberat din funcţie

de Mara Raducanu    |    23 Iul 2014   •   13:53
Eliberarea interlopului Tâţă se lasă cu demiteri. Mihai Pruteanu, şeful Poliţiei Capitalei, eliberat din funcţie

Şeful Poliţiei Capitalei, Mihai Pruteanu, a fost eliberat din funcţie, la cerere, de ministrul de Afacerilor Interne, după ce Adrian Botez, condamnat pentru că a încercat să-l omoare pe Puiu Mironescu, a fost eliberat din arest, deşi instanţa stabilise ca el să stea la 10 ani de închisoare. Acesta a fost numit director adjunct la Direcţia Ordine Publică din IGPR.

Trei subofiţeri de la arestul Poliţiei Capitalei sunt cercetaţi de procurori, după ce, în loc să-l trimită la penitenciar, ei au eliberat un interlop periculos - Adrian Botez, condamnat definitiv la zece ani de închisoare tentativă de omor, infracţiune petrecută în 2008.

Poliţiştii bucureşteni spun că pe 1 iulie, ar fi primit o hârtie de la instanţă prin care erau anunţaţi de condamnarea definitivă a lui Adrian Botez. Documentul a fost trimis mai departe la centrul de arest, conform procedurii, însă poliţiştii de acolo ar fi făcut o confuzie: în loc de ”condamnat”, au citit “eliberat”, potrivit Digi 24. ŞI, uite aşa, în loc să îl transfere pe bărbat într-un penitenciar, poliţiştii l-au eliberat. L-au scos din celulă, l-au pus să semneze mai multe documente şi l-au lăsat să plece. Pe numele lui Adrian Botez a fost emis un mandat european de arestare, deoarece acesta ar fi putut să plece din ţară. 

Interlopul Botez, condamnat la 10 ani de închisoare în dosarul “Bariera”
Pe 1 iulie, Adrian Botez a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru că ar fi încercat să-l ucidă pe un alt interlop, Dumitru “Puiu” Mironescu, în 2008. Alte şapte persoane au fost condamnate la închisoare în acest caz. Adrian Marin Botez era liderul unei grupări de interlopi din Neamţ, care a încercat să-l ucidă pe Dumitru Mironescu la bariera de cale ferată pe 14 februarie 2011. Oamenii legii au reuşit să-l reţină pe Adrian Botez, în luna mai 2014, într-un local public din Capitală. Adrian Marin Botez, zis “Ţâţă”, şi alţi şapte bărbaţi care, în 2011, au vrut să-l omoare pe Dumitru  Mironescu au fost condamnaţi definitiv, în 30 iunie, la pedepse cu executare cuprinse între nouă şi doisprezece ani de închisoare, în dosarul cunoscut ca “Bariera”.

×