x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Emmy – ediţia 60 - 13 premii pentru “John Adams”

Emmy – ediţia 60 - 13 premii pentru “John Adams”

de Adriana V. Paduraru    |    23 Sep 2008   •   00:00

Ieri-dimineaţă (3:00, ora României) s-a desfăşurat, la Los Angeles, cea de-a 60-a Gală a decernării Premiilor Emmy, echivalentul Oscarului pentru televiziune.



Ieri-dimineaţă (3:00, ora României) s-a desfăşurat, la Los Angeles, cea de-a 60-a Gală a decernării Premiilor Emmy, echivalentul Oscarului pentru televiziune.

La polul “dramatic” al Premiilor Emmy, vedete au fost miniseria “John Adams” şi serialul “Mad Men”, în timp ce satira tv “30 Rock” a dominat partea “comică” a ceremoniei. “John Adams”, producţie HBO ce spune povestea celui de-al doilea preşedinte american, a obţinut nu mai puţin de 13 distincţii. Dintre acestea amintim premiile pentru cea mai bună serie de televiziune, cel mai bun actor (Paul Giamatti) şi cea mai bună actriţă (Laura Linney). Serialul TV “Mad Men”, produs de AMC, a cărui acţiune se petrece în New York şi are ca subiect industria publicităţii din anii ‘60, a devenit primul serial produs de o altă reţea decât HBO, care obţine distincţia pentru cel mai bun serial-dramă. De asemenea, Glenn Close a obţinut premiul pentru cea mai bună actriţă într-o dramă, pentru rolul avocatului din serialul “Damages” (al reţelei FX), în timp ce premiul pentru cel mai bun actor într-un serial dramatic a fost adjudecat de Bryan Cranston, pentru “Breaking Bad” (AMC).

COMEDIE

Votat pentru a doua oară consecutiv cel mai bun serial de comedie, “30 Rock” a obţinut în total şapte premii. Printre acestea – “Cel mai bun actor în rol principal de comedie” (Alec Baldwin), “Cea mai bună actriţă în rol principal de comedie” (Tina Fey). Totodată, Fey (creatoarea şi producătoarea serialului) a obţinut distincţia pentru “Cel mai bun scenariu de comedie”. În cadrul celei de-a 60-a ediţii a premiilor Emmy, organizatorii au recompensat şi progamele reality show. Astfel, “American Idol”, cea mai urmărită emisiune din SUA, a pierdut în favoarea “The Amazing Race”.

×
Subiecte în articol: mass-media