Mii de persoane au participat, sâmbătă, la manifestările religioase şi culturale organizate la Biserica Sfântul Gheorghe Nou de Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor, cu prilejul împlinirii a 300 de ani de la moartea martirică a Sfinţilor Brâncoveni (1714-2014).
Sâmbătă dimineaţa, ziua de prăznuire a Sfinţilor Martiri Brâncoveni, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR) Daniel, împreună cu alţi ierarhi, a sfinţit pictura nouă şi a binecuvântat lucrările de la biserica Sfântul Gheorghe Nou, ctitorie brâncovenească în care se păstrează moaştele Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu.
Întâistătătorul BOR a oficiat apoi Sfânta Liturghie pe un podium special amenajat lângă biserica Sfântul Gheorghe Nou, înconjurat de un sobor de ierarhi români şi ierarhi delegaţi ai Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolului, Patriarhiei Alexandriei, Patriarhiei Antiohiei, Patriarhiei Ierusalimului şi Bisericii Ortodoxe a Georgiei, Biserici pe care le-a ajutat mult Sfântul Constantin Brâncoveanu.
La Liturghie au participat premierul Victor Ponta, vicepremierii Gabriel Oprea şi Daniel Constantin şi alţi miniştri, care la final au sărutat moaştele voievodului martir.
Patriarhul ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu, a transmis celor prezenţi la manifestări un mesaj în care a omagiat credinţa voievodului martir român.
Mesajul a fost citit, în prima şi ultima parte, în limba greacă, de arhiepiscopul Grigore de Thyateira şi Marea Britanie şi tălmăcit credincioşilor de arhiepiscopului Buzăului şi Vrancei, Ciprian.
'Moartea sa mucenicească a reprezentat pecetluirea adevăratei dragoste pentru Hristos şi pentru Biserica Ortodoxă pe care a sprijinit-o cu mărinimie prin nenumărate daruri şi binefaceri printre care se numără zidirea de biserici, mănăstiri şi paraclise atât în România, şi în Sfântul Munte Athos, cât şi în Constantinopol, cum ar fi Biserica Sf. Nicolae din Galata şi Biserica Sf. Muceniţă Paraschevi din Prikidion, întărirea prin orice mijloace a credinţei creştine în vremuri dificile şi apărarea drept credinciosului popor al lui Dumnezeu', se menţionează în mesajul patriarhului ecumenic.
Înaltul ierarh ortodox a amintit 'legătura strânsă pe care Constantin Brâncoveanu a avut-o cu Scaunul Patriarhal de la Constantinopol şi cu vrednicii de pomenire patriarhii ecumenici Calinic al II-lea, Dionisie al IV-lea şi Calinic al III-lea, care l-au apreciat, primul conlucrând cu voievodul român la reclădirea sfintelor lăcaşuri, al doilea fiind cel care l-a uns ca domn al Ţării Româneşti în anul 1688, iar al treilea fiind cel care a alcătuit un canon liturgic în cinstea lui'.
El s-a declarat convins că această sărbătoare reprezintă un mijloc de întărire a credinţei ortodoxe a ambelor biserici şi de consolidare a legăturilor frăţeşti dintre acestea prin rugăciunile sfântului Constantin Brâncoveanu şi ale celor dimpreună cu el.
La sfârşitul Sfintei Liturghii s-a dat citire Actului sinodal comemorativ la împlinirea a 300 de ani de la moartea martirică a Sfinţilor Brâncoveni.
Duminică dimineaţa va avea loc o procesiune cu moaştele Voievodului Martir de la biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti până la biserica Sfântul Gheorghe din incinta Ansamblului istoric brâncovenesc de la Mogoşoaia pentru a fi venerate de cler şi credincioşi.
Racla cu moaştele voievodului va rămâne la biserica Sfântul Gheorghe de la Mogoşoaia până în jurul orei 15.00, când va fi readusă la biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti.
În perioada 12-15 mai, la solicitarea Patriarhiei Române, s-a a realizat cercetarea arheologică a mormântului domnitorului Constantin Brâncoveanu de la biserica Sfântul Gheorghe Nou.
Sfintele moaşte au fost aşezate apoi, după o rânduială specială, într-o raclă confecţionată din argint aurit la atelierele Patriarhiei Române.
Racla cu moaştele Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu a fost purtată în pelerinaj de o delegaţie a Patriarhiei Române la cele mai importante biserici ctitorite de el în Ţara Românească şi în Transilvania. (Agerpres)